Suspendarea lui Iohannis nu ar produce nici un dezastru, Dăncilă trebuie refuzată
Tot aud spunându-se că, dacă președintele Klaus Iohannis nu desemnează drept candidat de premier acea persoană cerută de Liviu Dragnea prin intermediul PSD, va fi suspendat și, astfel, România va fi subjugată pe vecie de forțele răului (în luna până la referendumul de demitere a președintelui Iohannis prin promulgarea de către președintele Tăriceanu a tuturor legilor anti-justiție, apoi prin efectele acelor legi).
Așa e, nimeni nu poate infirma acest scenariu. Care este posibil. Sigur, fără nici un argument valid constituțional, dar știm deja de la precedentele suspendări prezidențiale (ambele ale lui Traian Băsescu) că CCR nu are decât un aviz consultativ în chestiune.
Totuși, există un motiv pentru care varianta suspendării lui Iohannis nu ar produce efectele dezastruoase anticipate acum de către unii: „cele mai multe dintre modificările legislative votate în draci de câteva săptămâni de către troica PSD – ALDE – UDMR nu vor intra niciodată în vigoare, de fapt, pentru că vor fi stopate la Curtea Constituțională (indiferent de toate scenariile care circulă mai mult sau mai puțin public, CCR nu va lăsa să treacă acele aberații).” (sursa)
Mai mult, chiar cu Iohannis președinte, modificarea legislației penale, dacă nu depășește cadrul constituțional, nu poate fi stopată. Reducerea unor pedepse, de exemple, prin lege, nu încalcă în nici un fel Constituția și, dacă o majoritate parlamentară decide astfel, nimic nu i se poate opune. Poate doar, desigur, societatea. Poporul. Prin răscoală, revoluție, război civil, cu vorba bună, cu rugăciuni etc.
Fără un premier care să i se opună lui Dragnea, Iohannis va fi decorativ cât de curând, ca și cum ar fi suspendat în fiecare zi, dar și-ar petrece „concediul” în dealul Cotrocenilor.
Și încă un argument în favoarea respingerii Vioricăi Dăncilă: nicăieri nu spune Constituția că președintele trebuie să-i facă pe plac lui Dragnea. Iată articolul 103 al legii fundamentale:
„(1) Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
(2) Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului.
(3) Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.”
