Cum se pot duce la pușcărie TT, Dăncilă și alții dacă emit OUG de salvat corupți

Noua sa calitate de atlet al Justiției, pe care Tudorel Toader pare că și-a descoperit-o sămbătă dimineața (nu se poate emite OUG fără urgență, dixit Tudorel pe FB), are mai puțin legătură cu moralitatea și chiar și mai puțin cu jocul politic și mult mai mult cu mersul la pușcărie.
Pentru început, să spunem că, într-adevăr, în mai multe rânduri, Curtea Constituțională a explicat foarte clar că o ordonanță de urgență necesită o, evident, urgență. Astfel, „Curtea a statuat că Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ (vezi pct. 26 din Decizia CCR nr. 361/2016):
– existenţa unei situaţii extraordinare;
– reglementarea acesteia să nu poată fi amânată şi
– urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei.
Dar ce înțelege CCR prin situații extraordinare?
CCR a arătat că <situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr.83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.211 din 8 iunie 1998).>” (sursa)
În afară de dorința fierbinte a lui Dragnea de a nu intra la pușcărie (dar și a altora, cărora le place să fure în libertate), nu există nici o urgență pentru OUG care i se cere lui Toader. Prin urmare, ca să poată fi emisă o astfel de ordonanță, ar fi nevoie ca niște oameni din Guvern să-și asume eliberarea unor avize și puncte de vedere (favorabile OUG).
Dar ce s-a întâmplat ultima oară când o OUG a trebuit grăbită ilegal? Ne spune DNA:
Având în vedere că, din analiza actelor de urmărire penală, rezultă indicii cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, respectiv:
– Favorizare a făptuitorului
– Prezentare cu rea-credință, de date inexacte, Parlamentului sau Președintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister, pentru a ascunde săvârșirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor statului( prevăzută și sancționată de Legea 115/1999)
– Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri,
– Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri
– Fals intelectual„.
t

You May also Like...

Marea abureală "apolitico-tehnocrată"
14 noiembrie 2015
Dragnea nu renunță la putere doar pentru că e huiduit
22 aprilie 2019
Când nu merge la DNA, Teodorovici finanțează PSD sub alt nume
11 octombrie 2017

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *