Cum să furi de la un mort. Povestea carierei universitare a lui Tudorel Toader

Despre afaceriștii de succes se spune că pot fi întrebați orice, mai puțin cum au făcut primul milion de dolari. Cum au realizat, așadar, cel mai greu lucru pentru un antreprenor: obținerea capitalului care să rostogolească afacerea spre profit.
În cazul lui Tudorel Toader – profesor universitar doctor în Drept, fost decan, rector auto-suspendat al Universității „Al. I. Cuza” din Iași, fost judecător al Curții Constituționale și actual ministru al Justiției – întrebarea pe care acesta nu vrea să o audă este cum a „făcut” prima carte, cea care a stat la baza carierei sale universitare și, ulterior, a celei publice de demnitar.
Anul trecut, Newsweek România atrăgea atenția că Toader și-a „epurat” mentorul de pe coperta unui manual universitar. „Unul dintre manua­lele pe care, în propriul CV, Tudorel Toader mărturisește că l-a redactat în colaborare este «Drept penal român. Partea specială». Cea dintâi ediție a apărut în anul 1994. Alături de Toader, pe copertă se regăsește și numele lui Octavian Loghin. (…) La câțiva ani, numele lui Octavian Loghin dispare de pe manual, iar autor rămâne doar Toader. Specialiștii spun că cele două manuale diferă destul de puțin (…). Acest aspect nu i-ar fi dat dreptul să scoată complet numele celuilalt autor, decedat”, scria senior editorul Newsweek România Petre Bădică.
De fapt, fără dubiu și cu probe clare, contribuția lui Tudorel Toader la acel volum este de doar 11%. Atât. Dar, cu doar puțin mai mult de o zecime dintr-un volum de sute de pagini, actualul ministru a ajuns conferențiar universitar și, ulterior, profesor. Tudorel Toader a refuzat să dea explicații, invocând comploturi politice. Dar s-a lăudat cu prezența la olimpiade naționale de Economie politică înainte de 1980, în compensație.
Probele, aici.
kk
(sursa foto: Inquam Photos)

You May also Like...

Risc de reluare de la zero a apelului în procesul lui Dragnea. O judecătoare urmează să se pensioneze
15 aprilie 2019
Tupeu și nesimțire la Ministerul Justiției: ia 18.000 lei lunar ca să ascundă date publice
30 iunie 2015
Urmașa lui Dragnea, ministrul Sevil Shhaideh, cîștigă 25.000 RON lunar. De la stat
26 mai 2015

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *