Acoperite sînt căile Domnului. Ale politicianului la Sfînta Parascheva nu ar trebui să fie

Azi, Victor Ponta s-a dus la Iași. Să se roage la moaștele Sfintei Parascheva, una din cele mai puternice figuri creștine ale României. Să mimeze că se roagă. Electoral. Dar a continuat să mintă, cu moaștele în spate și cu microfoanele presei în față. A mințit cum o face de ani de zile. Neconvingător, dar cu atît mai insistent. A mințit cu același rînjet fals pe care-l afișează de cînd îl știm. Dar Ponta știe că nu l-a crezut nimeni, niciodată, așa cum Iliescu știe că nimeni, niciodată nu l-a considerat altceva decît un politruc comunist incapabil să se schimbe.

Din punctul ăsta de vedere, tătucul stalinist Iliescu are în Ponta copilul spiritual pe care nu l-a putut avea niciodată natural. Tupeul incredibil cu care Ponta continuă să ne arunce în față rînjetele de adolescent acneic și debil, deși în spatele acestora se ascunde un îmbătrînit ațos în rele, ne arată ce ne așteaptă dacă Ponta va deveni președinte: o Românie a cleptocrației complet lipsite de orice minimă morală, o Românie a furtuluid e partid și de stat, o Românie a minciunii fără rest și fără regret. Ponta a fost întotdeauna un acoperit. Nu doar al SIE, ăsta e doar un amănunt, o oportunitate pe care Viorel a prins-o din zbor și a stors-o pînă la ultima picătură. Nu, nu doar al SIE, Ponta este un acoperit al sistemului putred de corupt.
P.S. Pe 22 septembrie scriam despre Robert Turcescu așa: „La intrarea în B1 TV, pe Calea Victoriei, e un banner mare cu Robert, în mărime naturală, arătînd spre trecători. Deasupra lui stă scris “Jurnalism 100%” și “Robert Turcescu nu acceptă jumătăți de măsură”. Pare (doar pare, deocamdată) evident acum că acel procentaj de 100% era ușor mai mic cu procentajul de acoperit iar jumătățile de măsură, pare clar (doar pare, deocamdată), erau în fișa postului: jumătate jurnalist, jumătate acoperit. Din păcate. Pentru că, așa cum spun și în titlu, oricît de acoperite sînt căile Domnului (atît de invocat de Robert ieri, atît pe blog, cît și la TV), căile jurnalistului ar trebui să fie descoperite. Pentru că jurnalistul se adresează sutelor de mii, poate milioanelor, de descoperiți din țara asta, adică cetățenilor care la vedere își duc viața, își plătesc taxele și-și formează părerile și convingerile citind, ascultînd și văzînd jurnaliști în care au încredere. Pînă cînd încrederea asta le e zdruncinată de o acoperire făcută praf.” (sursa)
Dar Ponta nu e jurnalist, e premierul României și se pregătește să devină președinte. Unul care „unește”. Care unește vechiul stalinist cu noul corupt.
p

You May also Like...

PSD pregătește boicotarea alegerilor din străinătate prin retragerea membrilor din secțiile de vot?
14 noiembrie 2014
Un mic amănunt: Ponta, copilot la un raliu sponsorizat de Lukoil
7 octombrie 2014
Un exit poll real dintr-o secție din București în care Iohannis l-a bătut pe Ponta
16 noiembrie 2014
4 Comments
  • Reply
    politicstand
    14 octombrie 2014 at 12:26

    Un oportunist mai mare decât Ponta nu există. Nici ticălos ca el nu se mai găsește pentru că el este suma tuturor defectelor umane, plus, cel puțin o boală psihică.

  • Reply
    marian
    14 octombrie 2014 at 13:31

    Nu prea cred că ” Ponta știe că nu l-a crezut nimeni, niciodată”.Are, din păcate, câteva milioane de idioți care-i sorb cuvintele.De-aia își și perminte să mintă cu atâta dezinvoltură.
    In rest, total de acord.

    • Reply
      kecske
      14 octombrie 2014 at 14:47

      Nu cred ca cele „citeva milioane” ii sorb cuvintele si chiar cred in ce le spune. Dar vad in el posibilitatea lor de a-i fi asemanatori si alaturi in furt si foloase necuvenite prin „doctorate” si alte metode.

  • Reply
    waterfall
    14 octombrie 2014 at 15:20

    Initial pe Victor Ponta l-am asemuit cu ultimul imparat al Chinei suit pe tron la varsta de 2 ani si abdicat la 6 ani. Nivelul de inteligenta e comparabil si o secventa ADN asiatica tot iese la suprafata. Dragostea asta netarmurita fata de chinezi nu e deloc intamplatoare.
    Aflam acum ca VVP avea si un nume de cod. Judecand dupa CV-ul sau impopotonat cu misiuni externe, i-as spune HAYABUSA, adica soimul calator in japoneza. La misto daca luam in considerare ca Hayabusa este si denumirea unui tren glont Shinkansen, nu derivatele chinezesti din Siemens Velaro/ Shinkansen dupa care le curg balele neo-comunistilor de salon.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *