Capcana lui Iohannis pentru popor

Și a fost bifată și consultarea poporului, prin reprezentanții lui din societatea civilă, de către prezidentu’ Klaus Iohannis. Bun, să vedem cu ce ne-am ales: ceva de bun-simț, pe de o parte (propuneri ca: jos avocatul poporului, premier credibil – cum era să fi fost cerut unul incredibil?, control civil pe servicii și altele asemenea), dar și ceva de-a dreptul șmecheresc, pe de altă parte.

Ceva chiar foarte șmecheresc, aș zice. Și anume, după cum am aflat din mini-conferința de presă susținută de reprezentanții societății civile după consultări, o idee aparent banală: societatea civilă să-și facă partid(e) care să reprezinte alternativa la actualele partide. Totul, desigur, în numele primenirii clasei politice. Ce e drept, asta actuală e așa de de căcat încît și niște marțieni picați acum din cer pe un cîmp la marginea Bucureștiului ar fi mai buni de politicieni decît ce avem deja.
Dar să facem o proiecție în viitorul apropiat a acestui partid/acestor partide izvorîte din societatea civilă, direct din popor. Să luăm în calcul, de exemplu, că e vorba de un singur nou partid, să ne fie mai ușor la calcule. Și să mai socotim că acest nou partid ar vrea să conteze peste un an, la alegerile parlamentare (sau, dacă vrem să fim de-a dreptul idealiști, să ne gîndim că partidul ăsta nou și imaculat ar vrea chiar să propună candidați la alegerile locale din primăvara viitoare, în vreo șase luni).
Așa, păi, de ce am avea nevoie? Pe lîngă nume, ideologie, program și alte mizilicuri de genul ăsta, un astfel de nou partid ar avea nevoie de filiale în măcar fiecare capitală de județ ca să poată spera să se promoveze la limita de avarie în minimum un an. Iar asta înseamnă o conducere națională și vreo 42 de conduceri județene care să organizeze măcar sediile, cu tot ce înseamnă asta. Pentru început, numai conducerile (națională plus județene) ar însemna 43 (42 județene plus național) multiplicat cu măcar 3-4-5 oameni, deci între o sută și ceva și două sute de oameni. Bașca 42 de filiale județene multiplicat cu măcar vreo sută de membri simpli de filială, deci se mai adună peste vreo patru mii de oameni la nivel național care trebuie convinși să se bage în proiectul ăsta. Să rotunjim și să spunem că, la nivel național, pentru început, ar fi nevoie de vreo cinci mii de oameni care să participe la un nou proiect politic care acum nu există decît în însăilarea conceptuală a unora. Și aia vagă, normal, că de aia e însăilare și nu ideologie și program deja constituite. Să adăugăm niște costuri lunare cu fiecare filială (chirie sediu, utilități, telefoane, materiale de propagandă etc) de minimum 2-3.000 de euro. Aritmetică elementară: minimum 100.000 de euro lunar. O să ziceți că nu e mult, că dacă împarți 3.000 de euro lunar de filială la minimum o sută de membri, reiese că ar fi vorba de o cotizație de 30 de euro lunar de fiecare. Ok, dar mai puneți la asta și timpul necesar funcționării unui partid aflat la început, care nu are nimic. Stabilim, deci, că, la începutul funcționării acestui nou partid, fiecare membru de partid cheltuie lunar minimum 30 de euro plus cam o oră pe zi, în medie, din propriul timp, pentru diverse activități politice interne. E puțin? Nu, e mult, o știe oricine a încercat să culeagă lunar mai mult de 50 de lei de la măcar zece oameni. Dar noi presupunem că începutul ăsta e plin de entuziasm și oamenii își sacrifică timpul liber, banii și energia, nu?
Să mergem mai departe: pentru a conta la locale, fiecare filială din asta județeană trebuie să propună măcar un număr de consilieri locali (cel puțin la primăria reședinței de județ, dacă nu și la alte orașe din județ), poate un candidat de primar și niște consilieri județeni (candidat la funcția de șef al Consiliului Județean nu mai trebuie, parcă, ăsta se alege dintre consilierii județeni, mai nou). Minimum minimorum, așadar, la localele de la anul, acest nou partid ar trebui să aibă vreo 10-15 candidați la pozițiile enumerate. Care candidați trebuie să respecte niște criterii de integritate, de educație, de inteligență, că de aia e partidul nou și imaculat, să propună alternativa aia pozitivă. Iar ca să găsești 10-15 oameni care să îndeplinească aceste condiții înseamnă să ai o bază de selecție măricică, de cîteva sute de persoane măcar. O reuși acest nou partid ca, în mai puțin de șase luni de acum înainte, să caute între cîteva sute de oameni din fiecare județ ca să găsească 10-15 candidați potriviți cu care să acopere măcar reședința de județ? Eu m-aș mai gîndi. Nu mai pomenesc cheltuielile prilejuite de campania electorală ca să nu ne deprimăm înainte să se încheie textul (dar tot vă spun că e nevoie de cîteva zeci de mii de euro într-un județ și asta e limita cea mai de jos, de banii ăștia se fac trei afișe de împînzit prin orașul reședință de județ; și de unde vin banii ăștia? de la vreun sponsor generos? sper că nu, că uite așa se naște corupția, banii trebuie returnați, eventual din funcții publice, dacă se cîștigă vreuna).
Dar să ajungem și la alegerile parlamentare. De data asta, fiecare filială județeană de partid ar trebui să propună măcar vreo trei-patru candidați pe județ (doi deputați și un senator sau doi și doi). Desigur, aici apare aceeași problemă ca mai sus: trebuie găsiți candidații care să întrunească toate criteriile alea bune pe care le vrea poporul. Dacă se trece de etapa aia, se ajunge iar la bani: o campanie sărăcuță care să-l facă cît de cît cunoscut pe candidat în colegiul lui electoral costă tot cîteva zeci de mii de euro. Care se multiplică cu numărul de candidați, deci se poate ajunge la cel puțin 200.000 de euro pe județ numai bani de promovare, fără alte acareturi.
Pe scurt, dacă ar vrea să candideze la locale, acest nou partid are mai puțin de șase luni în care să se înființeze, să se organizeze, să găsească măcar 5.000 de membri la nivel național, să cheltuie vreo 150.000 de euro lunar la nivel național numai pe perisabile, să găsească minimum 500 de candidați buni și foarte buni și să mai cheltuie în campanie, tot la nivel național, cam 1,5 milioane de euro. Pentru parlamentare, e nevoie de toate cele de mai sus, dar cheltuielile de campanie s-ar ridica la cam zece milioane de euro, la nivel național, totul la un nivel de avarie.
Acum, tu, cititorule care ai crezut că e o idee genială asta cu partidul/partidele de înființat de către societatea civilă, ce părere ai? E fezabil planul ăsta? Merge? Dai măcar 150 de lei lunar la partid și-ți sacrifici cîteva ore pe săptămînă, în fiecare săptămînă, să tragi la filiala ta de județ? Zi sincer, sîntem numai noi doi, vorbim ca niște prieteni la o bere. Ei?
Și chiar dacă toate cele descrise mai sus s-ar întîmpla, care ar fi efectul? Cîți primari va avea acest nou partid, cîți consilieri locali, cîți județeni și cîți șefi de CJ? Dar cîți parlamentari va avea de la toamnă? La actuala structură de populație a României și la actuala conformație politică (cu două mari partide care, practic, sufocă piața: PSD și PNL), acest nou partid – dacă va apuca să se înființeze pînă la parlamentare – nu va obține aproape nimic. Deci nu va putea să schimbe nimic.
Elementar de logic, dragul meu Watson din societatea civilă, eu nu înțeleg de ce erai așa fericit azi că ți-a propus Iohannis să faci partide noi, cîtă vreme e banal de simplu: acest partid nou al societății civile nu se va face niciodată. Sau, dacă se va face, nu va funcționa. Iar dacă va funcționa, va funcționa atît de prost încît e ca și cum nu ar exista.
Ei, și aici a fost capcana lui Iohannis: peste un an, în buza parlamentarelor, Iohannis va consulta din nou societatea civilă. Și o va întreba despre cum a schimbat ea clasa politică făcîndu-și un partid nou, curat, integru, deștept și de bun-simț. Iar societatea civilă va spune, firește, că nu a apucat să facă partid, că e greu, că nu găsește oameni, că nu sînt bani, că n-are șapcă, că a fost bolnav cînd era mic. Iar atunci, Iohannis va spune: bine, atunci sînt nevoit să lucrez tot cu partidele astea corupte deja existente, voi nu mi-ați dat un partid nou cum v-ați angajat. Ghinion!
Tocmai de aia, nu înțeleg de ce societatea civilă nu i-a zis azi lui Iohannis așa: stai, bre, Klause, treaba noastră nu e să facem partide, ci să presăm partidele deja existente, prin orice mijloace, să se reformeze ele pe ele însele, că de aia plătim taxe și impozite ca statul să subvenționeze partidele, sediile lor, să le dea bani în campanie, să plătească salarii demnitarilor și alte căcaturi de genul ăsta; în plus, bre, Klause, dacă noi, societatea civilă, facem partide și, deci, politică de partid, cine dracu’ mai rămîne în societatea civilă să preseze clasa politică? A?
Dar n-am auzit așa ceva, am auzit doar că întîlnirea a fost bună, dătătoare de speranță, că a venit vremea partidelor noi, ce frumos și cald o să fie la vară și ar fi bine, cu ocazia asta, să fie și pace în lume. Așa să fie, atunci!
klaus soc civ
 

You May also Like...

Ca să împiedice numirea lui MRU, PSD a preluat controlul Comisiei SIE
25 iunie 2015
Legea anti-fumat, atacată la CCR. Argumentele sînt rezonabile
21 decembrie 2015
Galeria brutelor UNPR: Vochițoiu, Nicolicea, Răducanu
2 noiembrie 2015
19 Comments
  • Reply
    Marius
    7 noiembrie 2015 at 8:15

    Aceasta nu este capcana lui Ioha(ha-ha)nnis pentru popor. Atat il duce capul. Pe el sau pe „onor” consiglierii lui.

    • Reply
      Adrian
      9 noiembrie 2015 at 11:25

      E (teoretic) o capcana. Numai ca ce spune (excelent) autorul la final nu e valabil doar daca ar fi fost spus ieri. Merge spus oricand, chiar si la finalul anului respectiv.
      Si mai putem adauga si replica ca Iohannis nu are ce comenta dupa un an cand el insusi nu a demarat nimic intr-un an din ce propunea in campanie.

  • Reply
    claudiu
    7 noiembrie 2015 at 8:37

    Poate nu e timp pentru un partid nou, poate ca nu vom reusi pana in alegerile de anul viitor, poate, poate, poate… E si scump e si greu! Nu e nicio noautate.
    Dar sa avem alegeri anticipate, sa speram ca aceste doua mari partide se vor schimba, doar „ca punem presiune”, este o iluzie. Doar concurenta te face sa te schimbi si nu presiunea ce se va stinge de la sine. Avem nevoie de oameni noi. Cine lasa puterea din mana fara razboi? Si ma refer aici la razboiul politic.

  • Reply
    Teo
    7 noiembrie 2015 at 9:25

    Asta se intampla pentru ca cei care s-au dus acolo sunt niste speculanti care abia asteapta o parte din ciolan. Nu m-am simtit reprezentat de catre niciunul dintre ei, poate cu exceptia lui Despot, in parte. Dar tot ce a fost in stare se spuna este ca sunt alti oameni mai competenti decat el care ar trebui sa fie acolo… dezamagire totala. Nu am auzit pe niciunul sa propuna vreunul din lucrurile de baza, cu care trebuie inceput tot: 1. guvern de tehnocrati neafiliati politic (adevarati, nu Ciolos); 2. respectarea punctului 8 de la Timisoara si in acelasi timp interzicerea candidarii politicienilor care au probleme cu legea; 3. lege electorala privind egalizarea sanselor intre partide mici si mari – nu putem sa mai permitem afise cu psd si pnl din 50 in 50 de m, reclame la tv numai cu aceiasi politicieni sau sa se dea pachete cu alimente/galeti oamenilor de la tara – avem nevoie doar de emisiuni televizate si dezbateri cu TOTI candidatii, indiferent de notorietatea lor.
    Si pana la urma, ca ultima solutie, ne sacrificam si carierele ca sa ne ducem sa facem politica, daca altii nu se gasesc. Pentru ca, imi pare rau, dar solutia ta nu e viabila. Nu ai cum sa mai reformezi partide corupte pana in maduva oaselor, in care si tinerii sunt crescuti in aceleasi principii. Si-ti mai dau inca un insider: de la sefii de camine universitare pana la sefii celor mai mari organizatii studentesti, multi sunt invatati sa mai traga un ban de unde pot, sa mai ia o spaga. Dar eu inca mai am incredere in generatia mea, ca se vor ridica si elitele la un moment dat si nu vor mai lasa doar scursurile in pozitii de conducere. Si poate ar trebui sa incepem reforma de la organizatiile studentesti, multe dintre ele controlate politic de Ecaterina Andronescu.

  • Reply
    JULES VERNE
    7 noiembrie 2015 at 13:42

    Greu de facut un partid nou !
    A face curatenie in clasa politica e ceva ce seamana cu a curata grajdurile lui Augias . De unde sa luam un Hercule ? Romania , vorba lui Zweig , traieste ore astrale ! Unde gasim omul astral pentru a face fata provocarii ?

  • Reply
    PRISACARIU | Capcana lui Iohannis pentru popor | Nasul.tv
    7 noiembrie 2015 at 15:58

    […] sursa: prisacariu.ro […]

  • Reply
    Stelian
    7 noiembrie 2015 at 17:08

    Un turneu american degeaba, un turneu european la fel de inutil. Oare de ce nu ati intrebat niciunde cum sunt partidele organizate, cum e cu finantarea, cum e cu altele.
    Partidele in vest nu sunt de tip PCR cu judeteana, locala, sefi, secretare, telefoane, masini.
    Acum se pare ca s-a iesit si din nebunia cu 25000 de semnaturi, deci nu trebuie decit sa cautati, intrebati si sa actionati.
    In felul asta se poate lupta si mai eficient impotriva migratiei politice, ba pot apare partide locale.
    Si in fond de data asta Iohannis a avut dreptate.
    E nevoie de figuri noi in politica, altfel veti fi obligati sa alegeti intre aceleasi fete obosite.
    Un sef de partid ce pierde alegerile sau are un rezultat dezastruos demisioneaza imediat. Partidul in sine merge mai inainte, fara probleme. Ba sunt cazuri cind dupa o perioada cel ce a pierdut revine in frunte si cistiga din nou.

  • Reply
    L
    7 noiembrie 2015 at 19:06

    Intreb si eu… Ce-o fi cautat capusa Liviu Mihaiu la „consultarile” de la Cotroceni? Tariceanul asta sub acoperire n-avea ce cauta acolo. Mai sunt si altii a caror prezenta la Cotroceni, o intalnire dealtfel total inutila, a fost lipsita de decenta… Mai lipsea de acolo tovarasul Cumpanasu, oengistul sri… Strada n-a fost aproape deloc reprezentata la acea intalnire de PR pentru Iohannis, strada care trebuia sa refuze categoric „convocarea” de la Cotroceni. Andi Moisescu si Tudor Chirila, dar nu numai ei, au indemnat ca Strada sa nu faca jocurile niciunui politician, nici macar ale presedintelui. Intalnirea de la Cotroceni e un fas jalnic din partea unui presedinte care este direct responsabil de totala inactiune din primul sau an de prezidentiat si de actuala situatie din tara. A preferat sa coabiteze complice aproape un an cu cel pe care trebuia sa-l trimita acasa chiar din prima zi de locatar al palatului Cotroceni. In acest sens sa ne reamintim intalnirile conspirative, cel putin o data pe saptamana, pe care Iohannis le avea cu Gunoimonta… Iohannis l-a cautionat si l-a reinventat pe Gunoimonta prin tacerile sale complice si prin inactiunea vecina cu iresponsabilitatea. Ceea ce a devenit obligatoriu este ca clasa politica actuala trebuie sa dispara. E expirata, compromisa si penala aproape in totalitate.

  • Reply
    zulu
    8 noiembrie 2015 at 11:17

    fonduri pentru partid(e): cotizatii membri+de la buget, in mod egal pentru toate partidele care au cel putin 5000 de membri cotizanti(numarul de semnaturi necesar infiintarii legale sa fie redus la 5000 sau anulat ca si conditie); donatiile, sub orice forma, catre partide sa fie scoase in afara legii
    membrii acceptati trebuie sa nu mai fi facut/faca parte din alte partide(inclusiv pcr si cele din orice alta tara), din servicii secrete, din conducerea centrala si sau locala a clerului(de orice convingere ar fi) si nici sa nu fie rude(de nici un fel/grad) cu segmentele mentionate

    • Reply
      zulu
      9 noiembrie 2015 at 10:39

      o scurta completare la segmentele excluse:
      -persoane care au facut/fac parte din orice tip de structura militarizata(din Romania sau din orice alta tara, privata sau de stat, ONU si NATO inclusiv)
      -persoane care au facut/fac parte din organizatii tip masonerie/societatea rosicruciana(din Romania sau din orice alta tara)
      -persoane care au facut/fac parte din ong-uri de orice tip(din Romania sau din orice alta tara)

  • Reply
    lmihai
    8 noiembrie 2015 at 12:52

    D-le Prisacariu singurul care a adus argumente si pasi de urmat a fost d-l Ionita( expert forum), blamat de unii. Nu mai spun cuvintele mai mult decat abjecte ale colegului Ivansiuc( la realitatea) adresate d-lui Cornea si a celor de la GDS. O astfel de atitudine spusa pe un post nu face decat , persoane gen nicolicea, mihalache, dragnea si mm altii sa bata in pinteni, sa debusoleze oamenii neinformati despre ce au facut si fac cei de la GDS, pacat in ce s-a transformat d-l Ivansiuc!

  • Reply
    NicuD
    9 noiembrie 2015 at 9:29

    Bibicule, se vede ca esti depasit de situatie…
    Pai generatia asta care este pe strazi are o alta arma – internetul. Nu ai nevoie de sedii fastuoase, de cotizatii, trebuie doar sa te implici. Putem sa ne facem cunoscuti iar daca va fi nevoie de un nou partid sau o miscare populara (parca mai sunt altii in Parlament care nu sunt inregistrati ca partide) care sa fie reprezentata in politica, se poate si altfel decit sunteti voi obisnuiti.
    SI ne putem intilni in strada pentru dezbateri; si mai putem sa ne facem auziti la diverse posturi TV (din pacate TVR-ul platit de noi toti este iar „neutru”); si putem sa ne facem propaganda si de la om la om -doar toti avem parinti, bunici si alte rude in varsta. Este momentul ca acestia sa se uite cu alti ochi la noi si sa ne asculte – putem sa ii convingem ca au avut la dispozitie peste 25 ani si rezultatele dezastrului sunt recunoscute de toti. Ii vom convinge sa ne urmeze si sa sustina schimbarile propuse de noi.
    Fiti siguri, lichele de genul celor amintite de voi in mesaje vor fi eliminate – mai greu va fi cu tineri racolati deja, dar acest pericol este si va fi mereu.
    ASA CA, NU INCERCATI SA NE TAIATI ARIPILE CAND NICI MACAR NU NE-AM RIDICAT IN ZBOR!
    Daca ar fi sa alegi intre un nou partid/miscare a tinerilor sau o „reformare” a partidelor, tu ce ai alege?

    • Reply
      prisacariu
      9 noiembrie 2015 at 9:52

      ok, arata-mi ca ai dreptate si eu voi vota un partid nou, destept si curat.

  • Reply
    Ovidiu B
    9 noiembrie 2015 at 10:11

    Klaus a inceput la alegirile din Sibiu intr-un partid extrem de mic. Atat de mic incat atunci cand a castigat alegerile n-a avut suficienti oameni in partid cat sa isi ia la primarie, a trebuit sa ia oameni si din alte partide. De atunci a mai crescut, la urmatoarele alegeri s-a organizat mai bine. Acum a ajuns intr-un post destul de important. 🙂

  • Reply
    ion
    9 noiembrie 2015 at 11:05

    „stai, bre, Klause, treaba noastră nu e să facem partide, ci să presăm partidele deja existente, prin orice mijloace, să se reformeze ele pe ele însele”
    Si daca nu treaba societatii sa dea o noua clasa politica, atunci a cui e treaba asta?
    Clasa politica arata acum exact pe masura putintei societatii romanesti. Si nu e vorba doar de vot, e vorba de cei care fac pasul in fata. Fac pasul doar lichele si oportunisti, inseamna ca atat putem. Dar ar fi treaba noastra, ca societate, sa scoatem oameni noi in fata, nu e treaba partidelor vechi.
    Finalmente, daca nu facem asta, o sa fie tot de ales intre Dragnea si Calimente, ca nu putem vota bulgarii, vorba unui clasic.
    Da, e treaba grea de facut un partid nou. Dar daca 20 de milioane de indivizi nu pot sa scoata in fata 5000 de oameni noi si 10 milioane de euro prin donatii, atunci asta este: atat poate acum societatea romaneasca, cu asta defilam. Cu Dragnea si Calimente.
    Doar ca mi se pare gresit sa zici din start ca nu se poate, nu aduce discutiei decat o inutila nota de defetism.
    In alte parti s-a putut. Top09 a fost infiintat in 2009 de la zero in Cehia si a intrat din prima in parlament.
    Si mai exista si solutii indirecte ca oameni noi sa intre in politica: inscrierea in partidele existente, PSD si PNL (da, si asta e o solutie, oricat pare de gresit) sau utilizarea unui partid deja format, de genul M10.

    • Reply
      prisacariu
      9 noiembrie 2015 at 11:16

      sigur ca e nevoie de partide noi, dar nu facute de ong-isti

  • Reply
    prisacariu | Mă scuzați că v-am avertizat: capcana girată de Iohannis a funcționat
    16 noiembrie 2015 at 23:59

    […] Pe 6 noiembrie, după mega-consultările președintelui, la Cotroceni, cu societatea civilă, am scris așa: “nu înțeleg de ce societatea civilă nu i-a zis azi lui Iohannis așa: stai, bre, Klause, treaba noastră nu e să facem partide, ci să presăm partidele deja existente, prin orice mijloace, să se reformeze ele pe ele însele, că de aia plătim taxe și impozite ca statul să subvenționeze partidele, sediile lor, să le dea bani în campanie, să plătească salarii demnitarilor și alte căcaturi de genul ăsta; în plus, bre, Klause, dacă noi, societatea civilă, facem partide și, deci, politică de partid, cine dracu’ mai rămîne în societatea civilă să preseze clasa politică? A?” (sursa) […]

  • Reply
    PRISACARIU Mă scuzați că v-am avertizat | Capcana girată de Iohannis a funcționat - Stiri Presa Online
    17 noiembrie 2015 at 12:25

    […] Pe 6 noiembrie, după mega-consultările președintelui, la Cotroceni, cu societatea civilă, am scris așa: “nu înțeleg de ce societatea civilă nu i-a zis azi lui Iohannis așa: stai, bre, Klause, treaba noastră nu e să facem partide, ci să presăm partidele deja existente, prin orice mijloace, să se reformeze ele pe ele însele, că de aia plătim taxe și impozite ca statul să subvenționeze partidele, sediile lor, să le dea bani în campanie, să plătească salarii demnitarilor și alte căcaturi de genul ăsta; în plus, bre, Klause, dacă noi, societatea civilă, facem partide și, deci, politică de partid, cine dracu’ mai rămîne în societatea civilă să preseze clasa politică? A?” (sursa) […]

  • Reply
    PRISACARIU Mă scuzați că v-am avertizat | Capcana girată de Iohannis a funcționat
    17 noiembrie 2015 at 14:32

    […] Pe 6 noiembrie, după mega-consultările președintelui, la Cotroceni, cu societatea civilă, am scris așa: “nu înțeleg de ce societatea civilă nu i-a zis azi lui Iohannis așa: stai, bre, Klause, treaba noastră nu e să facem partide, ci să presăm partidele deja existente, prin orice mijloace, să se reformeze ele pe ele însele, că de aia plătim taxe și impozite ca statul să subvenționeze partidele, sediile lor, să le dea bani în campanie, să plătească salarii demnitarilor și alte căcaturi de genul ăsta; în plus, bre, Klause, dacă noi, societatea civilă, facem partide și, deci, politică de partid, cine dracu’ mai rămîne în societatea civilă să preseze clasa politică? A?” (sursa) […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *