Tăriceanu, lacheul dezonora(n)t al lui Dragnea
Mă descopăr încă naiv în fața uriașelor resurse de slugărnicie ale politicianului român. De data asta, m-am înșelat în legătură cu Călin Popescu Tăriceanu. Nu, stați liniștit, nu m-am tâmpit (chiar de tot), nu-l credeam pe fostul manechin de la Magazinul Victoria vreo lumină a responsabilității și/sau competenței, dar l-am considerat mai versat într-ale real politikiei. Așa că am scris așa săptămâna trecută: „Dragnea nu poate forța acum demiterea Vioricări Dăncilă. Și nici măcar pe a lui Tudorel Toader, care este – oricât ar susține Dragnea că Justiția este în panoplia social-democrată – omul lui Călin Popescu Tăriceanu; or, a renunța acum la sprijinul ALDE este sinucigaș politic.”
Îmi mențin evaluarea referitoare la Viorica Dăncilă, retragerea sprijinului politic acordat acesteia ar duce la vot pentru un nou premier în Parlament și, pentru Dragnea, asta ar putea însemna o breșă fatală în structura alianței PSD – ALDE.
Când vine vorba de Tudorel Toader, faptele arată că, în ciuda declarațiilor belicoase la adresa șefului PSD, Tăriceanu nu a fost decât o slugă penibilă care a dat senzația că-i va vărsa stăpânului cafeaua pe pantofi, dar a sfârșit prin a și-o turna în propria poală, fierbinte, apoi și-a înghițit până și vaietele de durere.
Ce e drept, Tăriceanu are o scuză de înțeles: fără Dragnea, multi-însuratul Călin Constantin Anton Popescu nu ar avea parte de nici o dregătorie la vârful statului. Or, din câte se pare, asta e singura chestiune care-l mai excită pe fostul premier.
