Pudibonzii forumiști și pudibondele forumiste
Un articol excelent aici, al unuia dintre cei mai inteligenți scriitori la ziar, despre birocrație. Poate prea inteligent pentru jumătate dintre comentatorii articolului, care nu au reușit să treacă de titlu. Și care, tocmai din cauza asta, ar trebui mutați în rezervații și izolați de orice tastatură. Nu-s cu nimic mai buni decît comentatorii de zosoisme. Atît că primii se dau pudibonzi iar cei din urmă nici nu știu ce înseamnă cuvîntul ăsta.
2 Comments
M-am uitat la comentariile alea de care zici. Tari, frate. Unii de-acolo chiar par că nu au citit de loc ce o scris tipul. Decât eventual titlul şi fraza de final.
Io mă întreb dacă „microîntrprinderile” astea care furnizează postaci, au vreu control al calităţii produsului final. Adică dacă tot dau banul, să aibă şi rezultatele scontate.
Nu ştiu, io cel puţin dacă aş avea o firmă dinasta şi aş vrea să-mi fac un nume în domeniu, mi-aş verifica din când în când postacii să văd dacă s-au documentat înainte de a scrie. Fiindcă altfel îmi pierd clientul plătitor, dacă virgulă comentatorii mei, prin idioţenia sau completpelângăsubiectul scriselor lor, îi fac de fapt un deserviciu clientului pentru interesul căruia pornesc bălăcăreala.
Chiar, postacii plătesc impozit? 😀
Deci plata asta, „pă drepturi de autor” a luat locul „pă contract prestări de servicii”/”conventie civilă” la rubrica „cum sa ne furam caciula acum, ca la pensie mai vedem noi ce facem”.
Oricum, e misto sa vezi ca in Romania ai juma de milion de autori. Numarul se „resimte” in numarul de articole din ziare (si, din pacate, in calitatea lor). Mutarile de de genul „Click catre Adevarul” nu aduc nici ele calitate in presa.
Chapeau cum omul a umplut o pagina cu ceva ce putea fi scris in trei-patru fraze: modalitate de plata, rau voitor abuzata pt evaziune fiscala, combatuta prost si ineficient prin birocratie. De unde stie dnu Ghine ca statut nu a vrut sa le scoata plata pe drepturi de autor pe nas prin preumblarea pe la trei ghisee si mumificarea la coada?
Dupa o logica simpla: angajatul unui ziar e angajat sa scrie si e platit un salariu pt ceea ce produce. Un colaborator nu are salariu ci e platit pe drepturi de autor, in functie de cat scrie si unde.
Si atunci: e chiar atit de plina presa de freelancer si colaboratori ca statul sufera?
in the end, totul ar fi mai simplu si mai clar daca statul ar taia din aparatul birocratic, ar introduce conturi comune pt diverse institutii si taxe/impozite, plata online si mai ales, ar crea un aparat de control fiscal cu adevarat bun si comparabil cu cel din statele civilizate.