Pentru fanele lui Turcescu: 80 de minute cadou:D
Da, sînt generos azi, vă dau 80 de minute cadou cu Turcescu. Doar audio. Dacă vreți mai mult, știți ce să faceți: îl așteptați pe Calea Victoriei, că omul s-a făcut cu emisiune la B1. Deci, interviu. Cu politică, moguli, presă, prostii. Numai aici.
6 Comments
Pentru fanele lui Buscu cand bagati marfa?
Pentru acest interviu amplu şi lămuritor (deşi eu, personal, n-aveam nevoie de lămuriri, fiind deja lămurită 🙂 ), Cătă, aproape, spun aproape, te-am iertat pentru răutăcismele, ca să fiu soft, pe care le-ai debitat la adresa Turcescului. Sper să fii, în continuare, haios, dar şi echilibrat, nu însă tendenţios şi degrabă răzbunătoriu pe colegii care, uneori, nu sînt dispuşi să-ţi/să vă dea interviuri în orice condiţii.
mă așteptam la acest comentariu:)))
Şi încă o precizare: eu sînt fan, nu fană, tot aşa cum nu există ‘oamă’, femininul, cică, de la ‘om’. Cred că de data asta, şi eu mă aştept la un anumit comentariu din partea ta :). Toţi putem fi previzibili uneori, fără ca acest lucru să fie ceva rău în sine. Nu?
nu pot decît să remarc că, în ciuda emoției pe care ți-a provocat-o interviul cu Turcescu, gramatica nu a fost uitată:D
Ei, las-o mai moale cu emoţia cauzată de bla-bla-bla 🙂 . Am spus că sînt fan fiindcă aşa ai formulat tu titlul, un interviu-cadou destinat fan(e)ilor. Eu sînt ceva mai raţională, aşa că fanatismele nu-şi au locul în ce mă priveşte.