Priviți și ascultați cu atenție mărturia premierului român din iunie 1990, Petre Roman, referitoare la ce s-a întîmplat din 10 iunie pînă în 15 iunie a primului an de după ’89.
Etichetă: 13-15 iunie 1990
Andrei Bădin (pe facebook): „William McPherson. The Washington Post. Laureat al Premiului Pulitzer. Semna în 21 iunie 1990 un articol cu un titlu anost: Azi în București. Înregistrarea bombă a ceea ce nu a putut deveni un Watergate românesc. Cum Mihai Chițac, ministrul de interne de la aceea vreme, a pus la cale operațiunea Incendierea din Piața Universității ca pretext pentru marele măcel. Una din cele mai mari diversiuni din istoria României… ÎNREGISTRAREA BOMBĂ DIN PIAȚA UNIVERSITĂȚII DIN 13 IUNIE 1990 PUBLICATĂ DE THE WASHINGTON POST ÎN 21 IUNIE 1990 CU MINISTRUL DE INTERNE MIHAI CHIȚAC ÎN ROLUL PRINCIPAL: INFORMAȚI-L PE DOMNUL PREȘEDINTE CĂ DĂM FOC AUTOBUZELOR CONFORM ÎNȚELEGERII…”.
Înregistrarea de la Europa liberă, aici.
CTP, colegul Andon (Sergiu Andon!) și colegele Drăgotescu și Munteanu s-au pișat pe niște cetățeni care credeau că Ceaușescu murise. Se întîmpla acum 20 de ani, în Adevărul. Da, murise Ceaușescu, însă înviase Iliescu. Cu mineri cu tot. Din nefericire, cetățenii pe care s-au pișat CTP & co nu au avut același noroc cu minerii cum au avut cu jurnaliștii. Sigur, purtătorii de cașchete cu bec în frunte erau înarmați nu cu pix sau mașină de scris, ci cu bîte și cizme grele. Erau, deci, înarmați pînă-n dinți. Pînă-n dinții nefericiților și nefericitelor care le-au ieșit în cale. Dar au restabilit ordinea iliesciană, i-au pus la respect pe reacționarii ăia fioroși cu plete, ochelari și fustă.
Normal că măciucarii pixului din iunie ’90 și-au pus cerneală tipografică în cap, acum, după douăzeci de ani. Mai exact, le-a pus-o-n cap Patriciu, noul proprietar al Adevărului. Același Patriciu care (atunci cînd, în ’90, SF-istul amețit de CTP se lăsa manipulat cu gloria de-a scrie la gazetă, liber să se pișe pe victimele sălbaticilor din mine) era la fel de liber ca înainte de ’89 să se plimbe pe la emiri în scop arhitectural. Același Patriciu care a avut norocul să se afle la întîlnirea Securității cu politica fix atunci cînd s-a pus problema găsirii unui băiat care să preia o rafinărie, mai moca, așa, de la stat.
Poate nu sesizați mîrlănia ironiei: Patriciu, care era liber să se plimbe în străinătate sub nasul securiștilor, a cumpărat gazeta la care a început să scrie CTP despre golanii din Piața Universității, manipulat tot de securiști. Și, ca gest de maximă eleganță, Adevărul lui Patriciu se pișă acum pe CTP, îl pune la colț, îl arată cu degetul. Sub pretextul „exorcizării”.
Pe toți oamenii ăștia i-am plătit, într-un fel sau altul. Fie că au luat o rafinărie de la stat, fie că au luat niște publicitate de la stat, pe vremea cînd CET Govora făcea fericit orice director de vînzări din presa scrisă.
Oamenii ăștia au fost plătiți. Să presteze. Și au făcut-o. Unii cu talent. Asta e povestea lor. Povestea tîrfelor noastre triste. Numai că, spre deosebire de tîrfele triste ale lui Marquez, cine se îndrăgostește de tîrfele astea triste e un/o imbecil/ă.
P.S. Bogdan Chirieac și Melania Mandas Vergu au crescut în poala lui CTP la Adevărul vechi, al lui Tinu și Hrebenciuc. Primul e un foarte prosper și conspirat om de afaceri, care nu a ezitat să laude în Gândul, pe cînd mai scria acolo, marfa pe care o vindea statului; a doua e o demisă de la stat care și-a renovat casa pe banii UE, simulînd un proiect educațional.
Despre ce școală de presă vorbim, atunci? Sper să vă cărați cît mai repede, mineri ai gazetăriei, cu tot cu tarele voastre securistice care v-au intrat în oase.