Trei capete de acuzare pentru Iliescu în mineriada din 13-15 iunie '90: 1. incendierea autobuzelor Poliției; 2. permisiunea ca minerii să ajungă în București; 3. nepedepsirea agresorilor infiltrați printre manifestanți

Priviți și ascultați cu atenție mărturia premierului român din iunie 1990, Petre Roman, referitoare la ce s-a întîmplat din 10 iunie pînă în 15 iunie a primului an de după ’89.


Dacă Petre Roman nu minte (și, pînă acum, nu a produs nimeni probe că Roman ar minți), președintele de atunci, Ion Iliescu, trebuie să lămurească trei lucruri esențiale:
1. i-a dat ordin ministrului de Interne, generalul Chițac, să incendieze autobuzele Poliției pentru a da impresia că manifestanții din Piața Universității sînt niște sălbatici care erau pe cale să distrugă statul? o înregistrare audio a Europei libere probează fără dubiu că Iliescu i-a dat acest ordin lui Chițac;
2. de ce a insistat Iliescu, într-o ședință de criză a Guvernului (din 12 iunie 1990), ca trenurilor cu mineri să li se permită să ajungă la București, deși exista și opțiunea ca aceste trenuri să fie oprite în cîmp și, apoi, minerii să fie retrimiși în Valea Jiului FĂRĂ să ajungă în București?
3. de ce nici o anchetă penală nu i-a trimis în judecată, măcar pînă în 1996 (cînd Iliescu a pierdut Cotroceniul în favoarea lui Emil Constantinescu), pe cei care au distrus inclusiv Poliția Capitalei înainte ca minerii să ajungă la București?
Sigur că pare evident că, de fapt, mineriada a fost orchestrată de chiar tovarășul Ion Iliescu. Care, deși cîștigase cu peste 80% alegerile, avea în fibra lui de comunist ideea că orice contestatar civil trebuie distrus, chiar fizic. Dar, după ’89, nu de către un sistem represiv de Securitate și Miliție, ca înainte de ’89, ci de alți civili: proletariatul. Iar cum bîte și sălbăticie la purtător avea proletariatul din mine, era perfect de utilizat pentru înăbușirea primei mari mișcări de protest de după decembrie ’89.
Petre Roman, însă, are altă teorie: nu Ion Iliescu a adus minerii, ci vechea Securitate, care voia să-și dovedească influența pe care o avea și, deci, să-și ceară dreptul de a conduce țara și post-comunism. Pot fi de acord cu ideea asta, dar nu cred că Petre Roman este atît de naiv încît să creadă că Securitatea și Ion Iliescu erau două continente separate de un ocean. Nu, nici vorbă: Ion Iliescu era și el Securitatea iar Securitatea îi făcea treaba murdară lui Iliescu.
Cît despre poza în care se trage singur Petre Roman, cum că era un democrat impecabil în iunie ’90, merită și el o flegmă: cum să spui despre protestul masiv și pașnic din Piața Universității că era o „mizerie”? O mizerie care nu se cădea să existe după alegeri, a opinat Roman, care nu pricepea atunci (dar sper să fi înțeles între timp) că poți să ai o putere aleasă democratic și, în același timp, niște oameni care să conteste la fel de democratic acea putere. Nu e nimic paradoxal aici, așa funcționează societățile libere. Se numește libertate.
P.S. Nu vreau să adun porumbeii să se găinățeze pe statuia Laurei Codruța Kovesi, dar trebuie să-i amintesc că a fost procuror general al României șase ani, timp în care nenorocitul de dosar al mimeriadei din iunie ’90 a rămas la fel de îngropat în catacombele Parchetului General.
iliescu mineri

You May also Like...

Cum a ajuns ministru, lui Sevil Shhaideh i-au crescut 400.000 RON în declarația de avere
25 mai 2015
Ponta e obligat să nu deconteze din banii CNAS operația din Turcia
16 iunie 2015
Nicușor Constantinescu se pișă pe Nicolae Văcăroiu și Văcăroiu vorbește de Cuza
28 martie 2014
5 Comments
  • Reply
    John Samihaian
    14 iunie 2015 at 5:11

    …petre roman minte si a mintit permanent pina cind TB l-a scos din viata politica, pentru ca dupa aia nu a mai contat daca minte sau nu… era chiar o vorba la un moment dat: pe Petrica nu mai poti sa il crezi chiar cind tace… de ce? ca simplu agument logic, . pentru ca era complice la mineriada si pentru ca spera sa apere o imagine publica pe care credea ca o are, sperind si beneficii politice din asata, evident… acum, in legatura cu interviul… PR minte politic sustinind ca clica puterii de atunci a a ordonat „curatarea” pietei univ. plecind de la o solicitare a procurorului general G.Robu, care, evident, era si el din clica de la putere… cum sa fi tu Iliescu sau Roman dupa alegeri in 1990 si sa zici ca un procuror, fie el chiar si cel general, a facut o „cerere imperativa” pentru lichidarea pietei si voi, umilii, va-ati supus justitiei… nu, Robu era in clica de la putere si spusa lui Roman nu este altceva decit ca inca la 25 de ani minte incercind sa dea vina pe altul, Robu, care, intre timp, ne-a parasit catre lumea cealalta…. in al doilea rind PR minte cu fata, cu ochii, privirea in afara camerei, cu miscarea capului, cu spincenele fake-virile, PR este o minciuna politica el insusi… vezi Paul Ekman… nonverbalul facial al lui PR este unul tipic de mincinos

  • Reply
    John Samihaian
    14 iunie 2015 at 6:02

    …un idiot! si prost mincinos…

  • Reply
    Trei capete de acuzare pentru Iliescu în mineriada din 13-15 iunie ’90 - Pe Bloguri
    21 octombrie 2015 at 15:45

    […] Sursa: Catalin Prisacariu […]

  • Reply
    Oscar
    22 octombrie 2015 at 22:52

    https://www.facebook.com/photo.php?fbid=1042261425824867&set=pb.100001230582208.-2207520000.1445543509.&type=3&theater

    • Reply
      prisacariu
      23 octombrie 2015 at 8:10

      foarte bun:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *