Priviți și ascultați cu atenție mărturia premierului român din iunie 1990, Petre Roman, referitoare la ce s-a întîmplat din 10 iunie pînă în 15 iunie a primului an de după ’89.
Etichetă: piața universității
Deci: că tot se reia subiectul protestelor din ianuarie 2012, aș vrea să cunosc un protestatar/o protestatară din Piața Universității (sesiunea ianuarie 2012) care să îndeplinească următoarele condiții:
1. să știe să scrie și să citească;
2. să nu fie membru al unui partid politic;
3. să nu fi fost plătit de vreun partid politic ca să iasă în Piața Universității;
4. să nu fie huligan de galerie de fotbal;
5. să nu fi fost drogat cu alcool/aurolac/alte substanțe cînd a fost în Piața Universității;
6. să poată înșira coerent cîteva fraze în care să explice de ce s-a dus în Piața Universității și dacă s-ar mai duce o dată.
Ar mai fi și alte condiții, cred, cu care mă puteți ajuta. Dar anunțul e cît se poate de serios: dacă există vreun protestatar/vreo protestatară care să îndeplinească acele condiții enumerate mai sus, să mă contacteze. Mulțumesc anticipat!
La protestele din Piața Universității din ianuarie 2012 au participat, în zilele glorioase, 2-3.000 de oameni. Dintre aceștia, vreo 500 înțelegeau de ce se află acolo: pentru că țara era guvernată prost nu din 2009 încoace, ci din ’90 încoace, pentru că politicienii sînt aroganți, pentru că se fură constant, dar prin rotație guvernamentală, pentru că nu există, de fapt, o cultură a protestului la români.
500 am zis? Poate mă înșel, nu cred că erau mai mult de 300, dar fie, las de la mine: au fost 500 de oameni cu discernămînt. Și asta în zilele glorioase, cele cu 2-3.000 de oameni cu totul în piață. În aceleași zile glorioase, restul de 1.500-2.500 de oameni erau ba tineri care să se mai laude la prieteni că s-au luat la harță cu jandarmii, ba huligani de galerie, ba săraci care ar fi manifestat și dacă se organiza undeva un miting de protecție a marțienilor verzi cu dungi roșii de la vulcanii noroioși, ba tot felul de dubioși care luau 50 de lei pe zi de la partide ca să îngroașe rîndurile rivuluției, mon cher, mă-nțelegi, să dea jos tiranu’.
Am zis asta și în zilele acelea. Desigur, useliștii de online m-au umplut de rahat instantaneu. Acum, la un an și jumătate distanță, vă întreb: unde sînt măcar cei 500 de protestatari responsabili din ianuarie 2012? Nu zic 2.000, nu zic 3.000, nu zic 10.000, nu zic „7,4 milioane de români”. Zic doar „500”. Atît: cinci sute de oameni. Pe ăia cinci sute vreau să-i văd acum în piață, recuperîndu-și locul simbolic din care au luptat cu tiranul și, din greșeală, au scăpat doar de Boc, dar au dat de ta-su, adică de Ponta.
P.S. Pe ceilalți 1.500-2.500 mă aștept să-i văd, pe bani, din nou în Piața Universității.
Primul rănit al confruntărilor de la Universitate, din seara de 14 ianuarie, a fost un jandarm: o piatră a zburat dinspre manifestanți și l-a lovit în față. Se întîmpla înainte de ora 20.00. Abia apoi au apărut căștile și scuturile.
Ponta a reacționat printr-un comunicat de presă: „Ii respect si ii felicit pe toti romanii care au iesit in strada pentru a-si apara drepturile in fata abuzurilor unui regim politic nedemocratic! Este nevoie ca vocea lor sa fie auzita, pentru ca ei sunt cei care au transmis acest mesaj extraordinar de solidaritate, de revolta dar si de speranta. Am insa indemnul ca toti cei care ies in strada sa fie atenti la provocarile oamenilor regimului Basescu si sa respinga total orice gest de violenta. Mesajul pe care il transmit romanii trebuie sa nu fie alterat de gesturi extreme care i-ar putea da sansa presedintelui Basescu sa ignore si sa sfideze in continuare vocea poporului, prevederile Constitutiei si fundamentele statului de drept! In strada in mod pasnic, asa romanii isi vor lua tara inapoi!” (sursa)
Antonescu a dat o declarație la televizor și a decretat violențele ca inevitabile. (sursa)
Ne scapă ceva în legătură cu filosofia politică a lui Antonescu, cumva?
CTP, colegul Andon (Sergiu Andon!) și colegele Drăgotescu și Munteanu s-au pișat pe niște cetățeni care credeau că Ceaușescu murise. Se întîmpla acum 20 de ani, în Adevărul. Da, murise Ceaușescu, însă înviase Iliescu. Cu mineri cu tot. Din nefericire, cetățenii pe care s-au pișat CTP & co nu au avut același noroc cu minerii cum au avut cu jurnaliștii. Sigur, purtătorii de cașchete cu bec în frunte erau înarmați nu cu pix sau mașină de scris, ci cu bîte și cizme grele. Erau, deci, înarmați pînă-n dinți. Pînă-n dinții nefericiților și nefericitelor care le-au ieșit în cale. Dar au restabilit ordinea iliesciană, i-au pus la respect pe reacționarii ăia fioroși cu plete, ochelari și fustă.
Normal că măciucarii pixului din iunie ’90 și-au pus cerneală tipografică în cap, acum, după douăzeci de ani. Mai exact, le-a pus-o-n cap Patriciu, noul proprietar al Adevărului. Același Patriciu care (atunci cînd, în ’90, SF-istul amețit de CTP se lăsa manipulat cu gloria de-a scrie la gazetă, liber să se pișe pe victimele sălbaticilor din mine) era la fel de liber ca înainte de ’89 să se plimbe pe la emiri în scop arhitectural. Același Patriciu care a avut norocul să se afle la întîlnirea Securității cu politica fix atunci cînd s-a pus problema găsirii unui băiat care să preia o rafinărie, mai moca, așa, de la stat.
Poate nu sesizați mîrlănia ironiei: Patriciu, care era liber să se plimbe în străinătate sub nasul securiștilor, a cumpărat gazeta la care a început să scrie CTP despre golanii din Piața Universității, manipulat tot de securiști. Și, ca gest de maximă eleganță, Adevărul lui Patriciu se pișă acum pe CTP, îl pune la colț, îl arată cu degetul. Sub pretextul „exorcizării”.
Pe toți oamenii ăștia i-am plătit, într-un fel sau altul. Fie că au luat o rafinărie de la stat, fie că au luat niște publicitate de la stat, pe vremea cînd CET Govora făcea fericit orice director de vînzări din presa scrisă.
Oamenii ăștia au fost plătiți. Să presteze. Și au făcut-o. Unii cu talent. Asta e povestea lor. Povestea tîrfelor noastre triste. Numai că, spre deosebire de tîrfele triste ale lui Marquez, cine se îndrăgostește de tîrfele astea triste e un/o imbecil/ă.
P.S. Bogdan Chirieac și Melania Mandas Vergu au crescut în poala lui CTP la Adevărul vechi, al lui Tinu și Hrebenciuc. Primul e un foarte prosper și conspirat om de afaceri, care nu a ezitat să laude în Gândul, pe cînd mai scria acolo, marfa pe care o vindea statului; a doua e o demisă de la stat care și-a renovat casa pe banii UE, simulînd un proiect educațional.
Despre ce școală de presă vorbim, atunci? Sper să vă cărați cît mai repede, mineri ai gazetăriei, cu tot cu tarele voastre securistice care v-au intrat în oase.