Eugen Nicolicea, un impostor al revoluției din decembrie 1989.
Etichetă: 1989
Furie? Ură? Resemnare? Umilință? Silă? Disperare? Ce poți simți când, la 28 de ani după evenimentele din decembrie 1989, pentru prima oară, statul român își asumă că, de fapt, nimeni nu trebuia să moară în numele „revoluției”? Că, de fapt, tovarășul Ion Iliescu a regizat, împreună cu generali și securiști, o preluare de putere de la Ceaușescu?
Au fost teroriști care nu au fost găsiți niciodată. Au existat vinovați care n-au fost condamnați nici pînă acum. Și a avut loc o “revoluție” ale cărei dedesubturi sînt confuze. Avem, însă, revoluționari. Cu acte-n regulă. Unii dintre ei au primit statutul ăsta la ani distanță și fără vreo tangență cu evenimentele din ’89. Vasile Blaga este un asemenea revoluționar. Ministrul Administrației și Internelor, la al doilea mandat, Blaga a fost ministru al Dezvoltării Regionale și vice-premier. A fost prefect, șef peste vămi și deputat, ba chiar era să ajungă primarul Bucureștilor. Este secretarul general al PD-L și unul dintre cei mai importanți politicieni. Dar, mai presus de toate, este un erou. Și nu un simplu participant la ce a fost în ‘89, ci un revoluționar sadea, cu parafă și ștampilă. Un adevărat “luptător remarcat prin fapte deosebite”, conform documentului pe care-l deține. Deși singura luptă pe care a dus-o în ultimele zece zile ale lui decembrie ‘89 a fost cea cu somnul. Într-un apartament din Ștei, județul Bihor, un oraș în care revoluția s-a văzut foarte bine. Numai la televizor.
La 25 de ani de la împușcarea cizmarului dictator, postul fondat de turnătorul la Securitate Dan Voiculescu „Felix” duce o campanie de o ipocrizie vomitivă. Care se numește „Dă viață eroilor” (are și site). Și care proiect, nici mai mult, nici mai puțin, face o listă a tuturor celor care au fost uciși în decembrie 1989 cînd își căutau libertatea pe străzile din Timișoara, Cluj, București și în alte orașe din România.