Etichetă: adrian sârbu
Cînd te-ai impus pe piața TV din România cu violuri de babe și topoare în cap la ora 17, cu manele de 1 decembrie și Steven Seagal & Jackie Chan pînă la lehamite, ai impresia că te pricepi și la presă. Că n-ai treabă cu sportul ăsta e cu totul altă poveste, important e să dai impresia că te-ai pricepe. Un exemplu foarte relevant de impostură nesimțită este „descoperirea”, ba chiar „dezvăluirea” Pro TV că șefa Secretariatului General al Guvernului, Daniela Andreescu, ar fi uzat de funcția ei ca să-și înfigă fostul soț, fiul vitreg și fiica vitregă în niște spații ale RA-APPS, ieftin. Megaexclusivitatea Pro se găsește aici, dar o mai găsiți și prin altă parte prin presă. Ar fi bine că manelarii cu sclipici de la Pro mai fac și presă dacă n-ar fi rău că fură. De la revista Kamikaze, în acest caz, care a publicat poveștile astea, în premieră, acum vreun an, hăt în decembrie 2010. Aici, aici și chiar aici (cînd Andreeasca ne-a promis că cercetează problema:)))). Dar n-ați auzit de noi la știrile Pro TV, postul lui Sârbu era mult mai preocupat să se masturbeze profesional decît să respecte niște rigori simple, dar sănătoase.
* pe modelul știrilor Pro TV, nu v-am zis în titlu de unde știu că Adrian Sârbu a fost turnător, îl invit pe boss-ul de la Pro să mă dea în judecată ca să afle ce surse** am.
** totuși, sînt generos azi, îi indic lui Sârbu și sursa: wikipedia. Care ne spune că Sârbu a turnat înainte de ’89. Filme la Sahia. Ca regizor. Păi, a regiza – regizor, a turna – turnător. De filme. Epitetul „odios” este aportul meu subiectiv la cariera de turnător de filme a lui Sârbu și poate fi considerată o licență poetică pentru „genial”.