În America, țara aia de unde tocmai s-a întors Vanghelie, există o lege a lobby-ului. Care transformă traficul de influență în ceva mai ușor de digerat. Dar, ca să fie mai ușor de digerat, traficul ăsta de influență trebuie să fie transparent. Să știi, adică, cine pe cine influențează și pe cîți bani.
Iată și un exemplu foarte concret: în 2010, Roșia Montană Gold Corporation (RMGC) a presta ceva trafic de influență lobby la presa americană, prin intermediul unei companii specializate în așa ceva. Au fost contactați vreo 20 de ziariști de la instituții de presă prestigioase și influente, totul pentru „numai” aproape 200.000 de dolari. Cum ar veni, ca să dea un telefon, un mail și o cafea fiecărui ziarist din cei 20, firma de lobby a cheltuit, în medie, cam 10.000 de dolari. Evident, nu? Mai departe, efectele au fost spectaculoase: una din instituțiile de presă lobbyzate, Bloomberg, i-a făcut praf pe opozanții proiectului aurifer al RMGC de la Roșia Montană.
Eu numesc asta prostituție de presă. Dar RMGC și firma de lobby o numesc, probabil, persuadare. Convingere. Presă de calitate. Normal că e de calitate și convinsă, dacă (sanchi!) „contactarea” unui singur ziarist costă 10.000 de parai americani.
Dar vestea bună e că mecanismul prin care o ditamai instituția de presă a ajuns să se prostitueze e transparent. Știm, adică, cît a costat să se ajungă aici și cine a plătit. E și transparența asta bună la democrație. Sper ca, la un moment dat, să trăim și în România zilele în care curvelor de presă să li se cunoască mercurialul. OFICIAL. Măcar atît.
P.S. Aici, the cover story din Bloomberg Businessweek despre „Gold’s Evangelist”. Citind acest articol, îți vine să te duci să-i scoți din case pe sărăntocii ăia de la Roșia Montană, afectați 80% de șomaj, doar ca să poată evanghelistul ăsta simpatic să ia aurul de sub ei.