În galeria celor mai grețoși pitici de grădină din lume există unul cu totul și cu totul special: nu numai că este un pitic culturist, dar este singurul pitic de grădină de palat prezidențial din univers. În public, răspunde la numele de IT Morar, se îmbracă aproape civilizat și linge respectuos, cu șervet la gît și bălind discret, o pereche de mîini sau de fese, nu are a face, portocalii să fie. În particular, plăcerea lui e să fie numit Biju și să i se ceară să lingă cu patos, să împroaște cu salivă și să fie pocnit din cînd în cînd cu bocancul în coaste sau, pur și simplu, în dos, doar ca să provoace amuzamentul celor pe care-i linge.
Ce-i drept, acest pitic de grădina Cotrocenilor știe și de ce își dorește bocanci în dos. Ultima oară cînd și-a amprentat astfel posteriorul, impactul a fost suficient de puternic încît să-l trimită pînă la Marsilia, consul general. Cel puțin asta reiese dintr-o hotărîre semnată de premierul Boc în octombrie 2010. Asta l-ar face, deci, pe itemebiju’ ăsta un funcționar diplomatic de stat, nu? Adică un slujbaș al nației pe meleeaguri străine. Om de stat, ce mai încolo și-ncoace!
Păi, în cazul ăsta, părinte Baconschi de la filiala MAE a BOR, cum de îi permiteți lingăului consulist să-și dea cu părerea despre un faliment privat, din care statul are de recuperat vreo 13 milioane RON? Părințele Baconschi, poate nu am fost clar: dacă hotărîrea lui Boc a rămas în vigoare, slujbașul la stat ITM tocmai a micționat pe statul care-l plătește și care are de recuperat de la Cațavencu SA 13 milioane RON. Bașca, slujbașul la Guvern ITM are jenantul tupeu să evalueze o decizie de instanță. Cum ar veni, puterea executivă o înghiontește discret pe aia judecătorească. Dar discret, așa, diplomatic, ca o limbă umedă, experimentată, care abia atinge, cu vîrful, sfincterul încuietorii unui safe plin cu rahat.
Pe de altă parte, conform ceasloavelor MAE, nici vorbă de ITM la Marsilia, unde pare a fi consul, în continuare, Cornel Alecse, ăla pe care se lăuda Boc că l-a dat afară și trebuia să se care de la post în 90 de zile (de la data de 13 octombrie 2010). Doamne ferește! Starețe Baconschi, nu ziceți vorbă proastă: l-ați caterisit pe Biju din corpul celor mai băloși pseudodiplomați români? Și-a luat-o și-n mînă, așadar, nu numai în dos? E, deci, consul doar la el pe blog, printre micile șpăgi la vin și bucuria meschină a cenzurării comentariilor defavorabile?
Etichetă: cațavencu
București – Viena, cursă Tarom. Un cetățean – înarmat cu Canard enchaine (rog francofonii să pună singuri accentele, că-s pe grabă și nu am timp să le caut), L’equipe (la fel cu accentele, je vous en prie) și parcă încă ceva – scoate, cam înainte de micul dejun servit la bord, arma secretă: un Kamikaze nou-nouț, apărut pe piață cu o zi înainte. Se uită pe coperta unu, zîmbește, rîde, îl trage de mînecă pe prietenul lui (care stă pe scaunul de vizavi, peste culoar, și citește Cațavencu), îi arată coperta, rîd amîndoi, discută despre „Mortal Cam Bat”, rîd iar. Apoi își continuă fiecare lectura propriei reviste. Abia trece stewardesa cu micul dejun, că cititorul de Kamikaze își trage iar prietenul de mînă și-i arată o pagină (undeva între 5 și 7), iar rîd împreună, iar pălăvrăgesc.
Asta am vrut să vă zic. Avionul a ajuns la timp și a aterizat perfect la Viena. Iar Kamikaze își merită sake-ul din plin: nu numai că i-a făcut pe triștii ăia de la Cațavencu, în luptă dreaptă, dar a mai și făcut doi oameni să rîdă. Sănătate!
P.S. Probele cu cetățenii din avion:
Oprescu, pe care unii îl mai numesc și primar al Bucureștiului, a închis jumătate de Kiseleff cu garduri, a pus în zona fără mașini coșuri de baschet, mese de ping-pong și altele de fusbal și a numit totul „Stop trafic! Pe Kiseleff se face sport!”. Mai mișto era dacă Oprescu făcea niște terenuri de sport prin oraș, prin cartiere, și mai planta și niște copaci. Da’ asta e, pe ăsta l-a ales poporul, asta fumăm. Bineînțeles, impostorul ăsta cu dinți falși de castor nu a scăpat ocazia să se și laude cu mega-ideea lui, așa că, din loc în loc, a legat între copacii de pe bulevard banner-e ca cel de mai jos:
Băi, penibilule, nu ți-e rușine? Ai abia doi ani de mandat în care ai frecat țînțarul prin cimitir și deja te-ai apucat de campanie electorală!
În fine, trecem, trecem, că e week end și se scoală Cărpenișan din mormînt dacă vede că ne-am luat de idolul lui pentru care a filmat spotul cu cîinele, dacă vă mai amintiți cam ce a putut să-i facă pe bucureșteni să-l voteze pe autostopistul ăsta suspendat de Oprescu. Trecem, trecem, dar nu înainte să observăm că la marele eveniment organizat de Oprescu pe DOMENIUL PUBLIC se distribuie, gratuit, Academia Cațavencu. Deci nu trecem încă, ci mai zăbovim un pic să le dăm oamenilor și Kamikaze, să nu se întristeze citind penibilitatea aia de Cațavencu. Neee, da’ de unde, nene, atîta tupeu nesimțit pe noi?? Da’ cum ne-a trecut nouă prin cap că fiul de securist Oprescu și gazeta lui Nuș, turnător la Secu, o să permită așa ceva?? Păi, prost ne-a trecut prin cap, să ne fie rușine: cum împărțeam noi așa reviste la oameni și chiar și la animale, copaci și alte entități dornice să se rîdă și gura lor, apare un gigi care zice că el e organizatorul evenimentului și că aici nu se poate distribui decît Cațavencu, care e partener media. Că, altfel, cheamă el doi băieți să ne conducă afară.
Afară de unde, băi, gigi? Din oraș? Din lume? Din univers? Opresculeeee, ești complet razna, bre? Ți-ai cumpărat oraș, e al matale? Cum să interzici PE DOMENIU PUBLIC distribuția unei publicații?
P.S. Vom reveni, cu siguranță. Afișul mega-evenimentului oprescian:
Inginer fără carieră, cititor de cărți la kilogram, editorialist la fel de talentat ca un profesor de desen tehnic și manager de duminică, Doru Bușcu are, totuși, o calitate: nu minte chiar tot timpul. Sau, în tot cazul, cînd o face mai folosește și omisiunea, nu doar modificarea cu bună știință a evidențelor. Cea mai recentă omisiune bușciană este Bușcu însuși. Ea, omisiunea numită Bușcu, apare în compunerea poticnită intitulată „Umoru’ și cu talentu’ nu cunoaște falimentu'”. Deci, dacă apare omisiunea, înseamnă că dispare obiectul ei, adică taman Bușcu. De unde dispare el? Păi, dispare din clasa de motive care au dus Cațavencu la faliment. În clasa asta de motive de faliment din care s-a extras pe sine, Bușcu include criza, scăderea încasărilor din publicitate, căderea vînzărilor la chioșc, marea finanță masonică, omuleții verzi de pe Marte care sperie cititorii și încălzirea globală. Mă rog, ultimele trei motive nu există în compunerea lui Bușcu, dar dacă ar exista nu m-ar mira deloc, cîtă vreme el, talentatu’ cu umoru’, lipsește. Așa cum lipsea și cînd i-a vîndut revista lui Vîntu, așa cum nu era de față nici cînd cenzura texte de investigații la Cațavencu, ba chiar așa cum era în altă parte cînd pe card îi intrau niște zeci de mii de euro lunar în conturile care atîrnau greu la producerea falimentul de azi.
Dar chiar și așa, în contumacie, Bușcu tot a fost condamnat la faliment. De către cititorii care au preferat să fie mai inteligenți decît ai altora citind altceva decît Cațavencu.