Ca turnător, Dan Voiculescu era „Felix”. Felix e un nume de cod. Numele de cod era menit să-i acopere identitatea reală. Pentru că turnătorii sînt niște codoși care nu au identitate, ei nu sînt decît niște instrumente. Niște scule bune de folosit și, în cele din urmă, de aruncat în lada cu rebuturi.
După ’89, însă, turnătorul fără identitate și-a depășit condiția: a devenit din sculă, din instrument, un sculer-matrițer putred de bogat al tranziției, un mînuitor al unei uzine de strunguri umane de strunjit mai ales conștiințe și voințe. Adică s-a transformat din sculă în mînuitor de scule. Nu mai era Felix, era Dan Voiculescu: omul de afaceri, mogulul, politicianul, filantropul, influentul. Mulți au devenit sculele lui, uneltele lui. Încredere, însă, Felix nu a avut niciodată în nimeni, în nici o sculă. Pînă cînd viața i-a oferit un cadou nesperat: instrumente din sîngele lui de unealtă codoașă, scule din carnea lui de turnător fără identitate.