Etichetă: Codul Fiscal

Se pregătește marea spălare de bani a Guvernului

Iar spălarea asta de bani îi va avea ca fericiți și cinstiți beneficiari exact pe ăia care nu au plătit un leu impozite în viața lor, care au făcut meleoane din șpăgi și din funcții publice sau din afaceri murdare. Dar să trecem la partea tehnică a problemei: Guvernul va modifica iar Codul Fiscal (sau așa ceva), ocazie cu care, cică, se vor impozita cu 16% averile nejustificate. Adică acele averi clădite pe venituri dacă nu negre de-a dreptul, atunci cel puțin gri (ce ziceam mai sus: de la evaziune fiscală pînă la șpăgi). Superb, genial, emoționant.
Dar greu de aplicat. Din ce ne-au explicat ministrul Ialomițianu și șeful ANAF, Blejnar, va fi impozitată acea diferență dintre averea AFIȘATĂ și veniturile legale. Deci, dacă omul controlat de ANAF are merțan și gonflabilă vorbitoare în dreapta, dar cîștigă cinci lei pe lună, legal, atunci valoarea însumată a merțanului și a blondei minus venitul legal (ăla de cinci lei) se impozitează cu 16%. Capisci?
Iarăși: superb, genial, emoționant. Dar: dacă omul controlat de ANAF nu are bunurile pe numele lui? Dacă merțanul e pe numele gonflabilei? Dacă yacht-ul e pe numele soacrei? Dar dacă vila în care stă e în proprietatea sereleului unui văr? Atunci e impozitată soacra? I se iau banii vărului?
Dar să zicem că da și să trecem la cea mai mișto consecință a modificării Codului Fiscal enunțată mai sus. Care este albirea șpăgilor luate în timp de funcționari publici și demnitari. Să presupunem că se pune ANAF-ul să verifice un ministru foarte bogat (în funcție sau nu), care toată viața lui a fost un bugetar. Și descoperă ANAF-ul că omul își face concediile la Monte Carlo, că are Ferrari, că face croaziere pe mare cu ambarcațiuni de lux, că are la mînă ceas de enșpe mii de euro, că stă la vilă central șamd. Ei, ce face ANAF în cazul ăsta? Însumează valorile tuturor bunurilor și serviciilor plătite de politician și ajunge la rezultatul X. Apoi însumează veniturile de bugetar ale aceluiași și ajunge la rezultatul Y. Apoi scade Y din X și rămîne cu Z. Iar suma Z rezultată se impozitează cu 16%. Buuuuun! Da’ știți ce înseamnă asta? Că, în acel moment, ANAF A ALBIT AVEREA NEJUSTIFICATĂ A POLITICIANULUI. Fiscul, adică, i-a spălat bugetarului banii negri făcuți din șpăgi sau din trafic de influență.
E, ce ziceți de chestia asta?
Cică toată povestea intră în vigoare la 1 ian 2011. La mulți ani!
P.S. Și mai e o consecință la care Ialomițianu și Boc trebuie să se fi gîndit bine: odată ce ANAF spală banii bugetarilor, prin aplicarea impozitului de 16%, ce șanse mai are ANI (instituție pentru care conceptul de „avere nejustificată” este esențial) să verifice și să confiște (un fel de impozitare cu 100%:D) averile clădite pe venituri negre?

Read More