Etichetă: consiliul popular toplița

Dușa, ministrul la FF născut pe 1 aprilie

Că ministrul Mircea Dușa e o glumă mediocră știm (e ăla care, acum vreo săptămînă, era fericit că se află în județul Craiova), dar habar n-aveam că și certificatul lui de naștere menționează asta (omul chiar e născut pe 1 aprilie). Nu doar nașterea lui Dușa a fost o farsă a destinului, ci și tot traseul care l-a făcut ministru de Interne și, apoi, al Apărării. Din CV-ul omului aflăm că a început o facultate („Științe Economice București”) în 1984, la doar 10 anișori după ce a terminat liceul. Asta nu l-a împiedicat, însă, ca doar cu studiile liceale să fie șef de serviciu la Consiliul Popular Toplița (presupun că era vorba de serviciul forestier, dacă exista așa ceva, că tot era tînărul Dușa absolvent de liceu silvic) și, apoi, fără diplomă de studii superioare, să fie chiar vicepreședinte al aceluiași Consiliu Popular (’86-’90). Adică un soi de viceprimar, uitat pe funcție pînă în ’96, cînd a devenit primar. Guvernarea Năstase l-a făcut, la 45 de ani, prefect de Harghita, iar din 2004 își face veacul prin Parlament. Între timp, cică a prestat niște studii postuniversitare (nu se știe în ce) la Sibiu. Vorbește franceză și maghiară (conform CV-ului, cel puțin, dar pentru franceză n-aș băga mîna-n foc).
Mediocritate de funcționăraș provincial, pe scurt, ca să nu ne încurcăm în analize prea complicate. Curiozitatea mea, însă, e cum a studiat Dușa la „Științe Economice București” între 1984 și 1988, cînd era ba șef serviciu la Consiliul Popular Toplița (pînă-n ’86), ba vicepreședinte tot acolo (’86-’90). O fi fost FF-ist, nu? Da’ PCR-ist o fi fost?

Read More