În țara în care doctoratele în literatură ar ține de foame, Rogozanu ar face cîte unul la fiecare cincinal. Și n-ar fi rău deloc. Nici pentru el, nici pentru doctorate. Pînă cînd PIB-ul ne va permite astfel de fantezii academice, Costi scrie la site. Uneori chiar despre patronul site-ului. Ocazie cu care opinează că, de exemplu, să spui, acum, în 2010, după gelsoare, feneiuri, biduri și altele că Vîntu ar fi turnat e, pur și simplu, un text „funny, de culoare”. Oricum, puțin, față de ce ai putea spune despre SOV. La prima vedere, observația lui Costi pare rezonabilă. Și, în intenție, poate că și e. Dacă mai citești o dată, însă, pricepi de ce știrea (ca să nu-i zic „dezvăluirea”, că se supără Zoso) că Vîntu a turnat la Secu nu e doar „de culoare”. Nu e, adică, de suprafață, ci ține de adîncuri mocirloase. Și nu neapărat de adîncurile lui SOV, ci de ale tuturor celorlalți care, în timp, l-au spălat de noroi, l-au parfumat și, în cele din urmă, l-au colorat. L-au scos în lume. I-au dat aparența unei onorabilități pe care nu a avut-o niciodată. E vorba de toți complicii, de toți dineștii, de toți timofții și hurezenii care l-au girat. Și care, exact ca muștele, au sfîrșit devorați de preacolorata plantă carnivoră pe care s-au așezat.