Etichetă: creditori

BOR știe: creditorii Greciei vor arde în iad

Grecii au zis „nu”, toată lumea știe, vor să-și plătească datoriile cînd și cum vor sau deloc. Asta a împărțit poporul (și al lor, și al nostru și al altora) în două tabere, nuanțații sînt minoritari.
Biserica Ortodoxă Română nu s-a pronunțat pe subiect. Totuși, am o vagă impresie că ai noștri clerici țin partea ălora care l-au luat pe „nu” în brațe la referendum.

Read More

Gata, am ieșit și din recesiunea print-ului

Nu l-ați crezut pe Boc cînd a zis că am ieșit din recesiune, nu? E, rău ați făcut: azi, Doruleț-batistă de la Academia Cațavencu a cumpărat marca scoasă la vînzare de lichidator cu peste 1,6 mil EUR. În nume propriu. Ceea ce înseamnă că, la un profit mediu de 10.000 EUR lunar, își va scoate banii investiți pe achiziția asta în vreo 14 ani. Sau în șapte, dacă profitul mediu lunar e dublu, adică 20.000 EUR. Iar asta presupune ca încasările lunare ale săptămînalului, din vînzare și publicitate, să fie de 70-80.000 EUR. În fiecare lună, fără excepție. Dacă nici asta nu înseamnă ieșire din recesiune, atunci nu știu ce mai e. Sau, mă rog, ar mai putea fi o economie care duduie, vorba lui Tăriceanu.
Privită din alt unghi, povestea e așa: de banii ăștia se plătesc niște salarii restante (mărunțiș) și aproape jumătate din datoria de cam trei milioane euro către ANAF. Restul de 1,5 milioane EUR la Fisc rămîne paguba statului, iar de alte trei milioane euro niște creditori privați se vor linge pe bot. Definitiv. Așa că, după calculul ăsta, batistuță a făcut o afacere foarte bună: avea datorii de peste șase milioane, dar a scăpat cu plata a doar 25% și acum este curată și uscată, numai bună de o nouă muie (conform stenogramelor SOV – Doruleț). Talent, aș zice. Nu chiar har, ca la Vîntu, dar o tehnică bună, în orice caz.

Read More