Etichetă: croatia

Crin Antonescu, în Pula pe banii Senatului

Crin nu e în țară: „Președintele Senatului României, Crin Antonescu, va efectua, în perioada 17 – 18 iunie a.c., o vizită oficială în Republica Croaţia, la invitaţia domnului Josip Leko, preşedintele Parlamentului croat. Vizita are loc în contextul intrării în vigoare, de la 1 iulie 2013, a Tratatului de Aderare a Republicii Croaţia la Uniunea Europeană şi vizează întărirea dialogului bilateral în plan parlamentar, precum şi cooperarea în plan politic, în cadrul UE. De asemenea, vor fi discutate aspecte ale cooperării economice bilaterale, inclusiv în cadrul Strategiei Dunării, precum şi ale politicii regionale şi internaţionale.

Read More

Povestea Pulii croate și cum ne luăm noi UE

Într-o săptămînă, croații: 1. au arestat (în afara țării! ceea ce presupune, deci, că l-au și urmărit, nu l-au lăsat să zburde pe unde a vrut) un fost premier acuzat de corupție și cer o pedeapsă de 15 ani de închisoare pentru ex-demnitar; 2. au adoptat o lege ce permite confiscarea averilor ilicite (sursa).
Asta vedem noi, din afara Croației, țară care vrea în UE și vrea chestiunea asta așa de tare că face ce trebuie ca să intre.
Ce am vedea în România, dacă am fi croați și am bea un cico pe un șezlong din Pula? Că: 1. o lege mult mai slabă (legea ANI) decît asta cu confiscarea averilor ilicite a trecut de Parlament abia după ce a fost întoarsă de președinte de la promulgare și după ce chiar Barroso a făcut declarații publice pro-lege; 2. Camera Deputaților a decis să nu permită DNA urmărirea penală a deputatei Ridzi.
Păi, să avem pardon: de ce ne mai mirăm că ne luăm UE pe unde sîntem prinși?

Read More