Intrat în presa liberă din zorii anului 1990 ca un apărător al minerilor care băteau oameni pe străzile Bucureștiului (vezi aici), CTP reușește, constant, să își exhibe vomitiv atracția fascinată față de agresor. Față de agresorul sadic care uzează de forță brută, de bîtă, de armă. În 1990, conchidea că minerii au fost constrînși să schingiuiască oameni (!!!): „comportamentul grupurilor mineresti si muncitoresti nu a fost, nici nu avea cum sa fie, pasnic” (sursa). Acum, le găsește oareșce argumente și dezaxaților care au ucis 12 oameni în redacția Charlie Hebdo.
Etichetă: ctp
Șef de la Gîndul, ieri, prin telefon: CTP-ule, nu scrii și matale ceva despre nunta lui Borcea?
CTP: N-am chef, nu joc fotbal. Poate oi scrie ceva la nunta lui Ilie Năstase.
Șef: Hai, bre, CTP-ule, că arde acum, pe televizoare, pe internet!
CTP: N-am chef, mă! E și fi-miu în Bac, îmi fac griji, știi că n-a intrat în vară. Poate scriu ceva dă Bac, ce zici?
Șef: Bre, CTP-ule, nu interesează pe nimeni cartea, Bac-ul, prostiile astea. Nu vezi că avem o campanie cu Bac-ul ăsta de toamnă care ne ocupă loc degeaba pe site?
CTP: Mda… Dacă trebuie… Da’ să știi că nu prea am chef…
Șef: Lasă, bre, CTP-ule, că știi matale cum să o întorci din pix acolo, să o punem și noi pe site, să caute fraierii, că știi că ești citit, nu te mai da modest, îi place la popor de matale. Bagi ceva cu mînie așea, proletară, cum să zic, știi matale mai bine, te dai încruntat, nu contează, să aruncăm acolo un text, să vadă internautu’ că îi dai în gură la bogătan!
CTP: Mda… Pă el, pă mama lui, nu?
Șef: Pe el, pe mama lui, pe nevastă-sa, pe Dinamo, pe ce vrei matale, CTP-ule, numa’ scrie și dă repede textul, că acu’ arde!
P.S. Dialogul de mai sus e fictiv. Textul lui CTP, din păcate, e real. Împușcați-l pe Borcea la Tîrgoviște!
Un cititor al blogului (mulțam, Mihai!) m-a tras de mînecă, ieri, și m-a trimis la un text al crucișătorului pleșuv. În care acesta a opinat: „N-am auzit de vreo demisie din trustul Realitatea-Caţavencu pe motive de nerespectare a deontologiei de către patron, ceea ce e trist pentru breasla noastră.” Și zic că a opinat (sau și-a dat cu părerea, ca să fiu popular, așa, ca crucișătorul), pentru că în asta e specialist pleșuvul: în părelnicii. Dacă și-ar respecta măcar la nivelul minim meseria, CTP și-ar fi citit propria gazetă (mă rog, nu mai e chiar a lui, că a vîndut-o, dar scrie în ea). În care gazetă se scria așa, acum vreo șapte luni: „Întrebat dacă ştie motivele celor circa 20 de persoane care au decis să părăsească Academia Caţavencu, Sorin Ovidiu Vântu a spus că acuzaţiile de cenzură <îl mâhnesc>.”
Așadar, cetepeule, să-ți explic: în citatul de mai sus se vorbește de cei care „au decis să părăsească Academia Caţavencu” (asta e deținută de Vîntu, să știi), acuzînd cenzura patronatului. Iar patronatul (tocmai ce ți-am spus că ăsta e SOV) s-a declarat „mîhnit”. Nu mînjit, ci mîhnit. Panimaieși?
Vasăzică există niște unii care și-au dat demisia invocînd nerespectarea deontologiei de către patron. Ceea ce face ca matale să fii un trist pentru breasla noastră. În ce mă privește, nu consider că fac parte din breasla matale.
Altfel, părerea mea despre CTP e cam asta. Și asta. Și chiar și asta.
Despre relația cetepeului cu SOV, doar o întrebare.
P.S. Cel mai umoristic episod din povestea asta e că CTP ne-a dat un interviu, chiar pentru primul număr al revistei, în care vorbește despre cenzură, plecări de la patron de presă și deontologie.
Citatul e mai lung: „Subsemnatul am văzut Palatul Cotroceni asediat, de mineri, în 1991. Dacă se va ajunge în România la violenţe de stradă ca acelea din Grecia, cine crede dl. Băsescu că îl va apăra de furia manifestanţilor? SRI? SIE? SPP? Sau poate premierul Boc călare pe Roberta Anastase?” (de aici)
Ah, ce-mi plac cotoii ăștia bătrîni și libidinoși! Ăștia, creatorii de școală de gîndire cotidiană, încruntații de hîrtie de ziar de care te murdărești pe mîini, oracolele din Casa Scînteii.
Încă una cu CTP, o dăm ieftin, să ne ducem și noi acasă că se apropie uichendu’. Deci: mai e cineva surprins că nea Nelu e numit „criminal”? Mai are cineva vreun dubiu că mulțumirile fierbinți ale bunicuței morbid-miniere pentru ortacii cu bîte erau sincere? Mai interesează pe cineva Ion Iliescu? Ei bine, unii sînt surprinși, au dubii și, în același timp, țin foarte mult la Ion Iliescu. Pe care-l lasă să se producă în continuare despre meandrele concretului, pe larg. În Gândul.
P.S. CTP o fi fan Minerul Lupeni sau Pandurii Tîrgu Jiu?
Citez din CTP: „Mădălina Manole s-a sinucis, Ceauşeştii au fost dezgropaţi, Dan Diaconescu preşedinte. După câteva săptămâni petrecute în America cu ani în urmă, mi-am schimbat biletul de avion ca să plec mai repede. Unul dintre motive era că laptele avea gust de banane, bananele – de peşte, peştele – de pâine, pâinea avea gustul aerului din camera de hotel şi toate gust de prezervativ cu arome. Cam asta îmi lasă în gură ştirile-bombă, breaking-newsele, red-alerţii care umplu ecranele în ultima vreme.”
Nu-i așa că e înduioșător? Cîtă telepatie, ce similitudini paradigmatice, dar și ce nuanțe cît hăul dintre două planete. Nu? Sau poate că nu.
Ani în șir, Dan Diaconescu Direct a fost ca vinul spumant ieftin, înlocuitor de șampanie bună. Ani în șir, DDD a făcut fîs în loc de poc, s-a lăsat cu dureri de cap și greață în loc să producă euforie, a fost ieftin și mult, excesiv de mult. Deci a prins la popor. Spre deosebire de spumantul DDD, CTP a fost tot timpul „spumegos”. Licența poetică îi aparține lui Dan Tapalagă (e de găsit aici). Posomorît ca vulcanii noroioși, CTP a avut izbucniri aproape epice, erupții vulcanice necontrolate. Dar quality, serioase, grave. Rezultatul: el și DDD împart primele locuri la popularitate jurnalistică. Desigur, numai împreună cu Mircea Badea. Ceea ce mă face să cred că discernămîntul publicului ține exclusiv de recuzita mimico-gestuală a jurnalistului, este implacabil sedus de moaca celui care livrează mesaje la televizor. În cazul nostru, vorbim de debilitatea țopăită a lui DDD, de isteria lui Badea și de gravitatea sumbră a lui CTP. Măști. Unele purtate atît de multă vreme încît nu mai pot fi scoase nici seara, la culcare. Au devenit niște proteze permanente, niște grefe de personalitate.
Scuzați această introducere lungă, de fapt voiam să vă spun că e puțin cam tîrziu pentru inflamările lui CTP în legătură cu „derapajele anti-democratice” ale CSAȚ pe tema presei ca vulnerabilitate a statului. Și e tîrziu pentru că inclusiv CTP a contribuit la coacerea acestei decizii a CSAȚ. Din motive pe care le-am expus deja, aici și aici.
P.S. Altfel, nici eu nu cred că presa e treaba CSAȚ. E, cu siguranță, treaba Justiției. Mai ales cînd vorbim de șantaje de presă și de mită (publicitate pe sub masă) dată de politicieni în campanie electorală, televiziunilor, în special.
UPDATE: S-au mai prins și alții că buba e la Justiție. Dan Șelaru, de exemplu.
CTP, colegul Andon (Sergiu Andon!) și colegele Drăgotescu și Munteanu s-au pișat pe niște cetățeni care credeau că Ceaușescu murise. Se întîmpla acum 20 de ani, în Adevărul. Da, murise Ceaușescu, însă înviase Iliescu. Cu mineri cu tot. Din nefericire, cetățenii pe care s-au pișat CTP & co nu au avut același noroc cu minerii cum au avut cu jurnaliștii. Sigur, purtătorii de cașchete cu bec în frunte erau înarmați nu cu pix sau mașină de scris, ci cu bîte și cizme grele. Erau, deci, înarmați pînă-n dinți. Pînă-n dinții nefericiților și nefericitelor care le-au ieșit în cale. Dar au restabilit ordinea iliesciană, i-au pus la respect pe reacționarii ăia fioroși cu plete, ochelari și fustă.
Normal că măciucarii pixului din iunie ’90 și-au pus cerneală tipografică în cap, acum, după douăzeci de ani. Mai exact, le-a pus-o-n cap Patriciu, noul proprietar al Adevărului. Același Patriciu care (atunci cînd, în ’90, SF-istul amețit de CTP se lăsa manipulat cu gloria de-a scrie la gazetă, liber să se pișe pe victimele sălbaticilor din mine) era la fel de liber ca înainte de ’89 să se plimbe pe la emiri în scop arhitectural. Același Patriciu care a avut norocul să se afle la întîlnirea Securității cu politica fix atunci cînd s-a pus problema găsirii unui băiat care să preia o rafinărie, mai moca, așa, de la stat.
Poate nu sesizați mîrlănia ironiei: Patriciu, care era liber să se plimbe în străinătate sub nasul securiștilor, a cumpărat gazeta la care a început să scrie CTP despre golanii din Piața Universității, manipulat tot de securiști. Și, ca gest de maximă eleganță, Adevărul lui Patriciu se pișă acum pe CTP, îl pune la colț, îl arată cu degetul. Sub pretextul „exorcizării”.
Pe toți oamenii ăștia i-am plătit, într-un fel sau altul. Fie că au luat o rafinărie de la stat, fie că au luat niște publicitate de la stat, pe vremea cînd CET Govora făcea fericit orice director de vînzări din presa scrisă.
Oamenii ăștia au fost plătiți. Să presteze. Și au făcut-o. Unii cu talent. Asta e povestea lor. Povestea tîrfelor noastre triste. Numai că, spre deosebire de tîrfele triste ale lui Marquez, cine se îndrăgostește de tîrfele astea triste e un/o imbecil/ă.
P.S. Bogdan Chirieac și Melania Mandas Vergu au crescut în poala lui CTP la Adevărul vechi, al lui Tinu și Hrebenciuc. Primul e un foarte prosper și conspirat om de afaceri, care nu a ezitat să laude în Gândul, pe cînd mai scria acolo, marfa pe care o vindea statului; a doua e o demisă de la stat care și-a renovat casa pe banii UE, simulînd un proiect educațional.
Despre ce școală de presă vorbim, atunci? Sper să vă cărați cît mai repede, mineri ai gazetăriei, cu tot cu tarele voastre securistice care v-au intrat în oase.
Un ziar central cunoscut pentru deontologia chelului care l-a înființat preia, azi, svastica lui Mihnea Năstase și o pune în capul ediției electronice. Fără să spună de unde a luat informația asta (fără să citeze, deci), rezumîndu-se, în mod penibil, să menționeze „o revistă”. În semn de solidaritate cu și apreciere pentru colegii nesimțiți de la ziarul ăsta care face gesturi jenante, îl voi numi și eu pe liderul lor spiritual „un chel”. Fără particularități, fără spume, fără „dă”-uri și „pă”-uri. Doar „un chel”, unul dintre atîția. Dă la un ziar, dă pă un site.