Îmi e milă de șobolanii aciuați într-o gaură din imensitatea internetului. De unde, periodic, lansează cîte un jet de bale și rahat cu care își marchează ceea ce ei cred că ar fi teritoriul lor de competență. Sînt inși cocoșați în gaura lor, cu priviri fixe și rictusuri de zombi, fără nuanțe și fără umor, mînați de o misie gravă și paranoică. Unul din ei a opinat că revista Kamikaze ar fi „tot spălătoria de presă a lui Vîntu – nota mea„, doar pentru că în revistă a apărut un interviu cu Turcescu. Care Turcescu și-o luase în mai multe rînduri de la mine, ca să vezi lipsă crasă de consecvență din parte-mi (aici și aici).
Șobolanului care a scris tîmpenia asta îi comunic: Kamikaze nu e spălătorie de presă, dar gaura ta de șobolan e, cu siguranță, o spălătorie de creiere. Iar creierul tău e curățat periodic și permanent, ca nu cumva să rămînă vreo pată de inteligență care să întunece strălucirea prostiei.
P.S. A nu se înțelege că îi iau apărarea lui Turcescu în vreun fel sau că aș contesta informațiile șobolanului despre Turcescu.