Ca de obicei când avem de-a face cu demnitari ai PSD, cineva minte sigur. În situația cu care avem de-a face când vine vorba de Darius Vâlcov, ori minte Secretariatul General al Guvernului, ori minte ministrul Paul Stănescu de la Dezvoltare.
Etichetă: darius vâlcov
„Darius Vâlcov este consilier la Guvern şi m-am întâlnit de foarte multe ori cu el acolo. (…) Mă întâlnesc cu el la Guvern şi nu pot să nu spun lucrul acesta”. Declarația îi aparține proaspătului ministru al Dezvoltării, Paul Stănescu (sursa).
După ce a luat șpagă (zic procurorii DNA) în tablouri, desene și gravuri, Vâlcov avea în plan și deschiderea unei galerii de artă în București (sursa). Artă, artă, dar galeria asta era și ea o firmă, pînă la urmă. O societate comercială, deci, prin care Vâlcov ar fi spălat șpaga.
Tocmai l-am auzit pe Ponta miorlăind la tv că Vâlcov a muncit la Codul Fiscal și că va fi cooptat într-un grup de lucru care să definitiveze acest nou cod fiscal, deși ieri i-a fost acceptată demisia. Presupun că cei care laudă codul fiscal al lui Vâlcov (unii sînt chiar oameni cu scaun la cap) sînt încîntați și mulțumiți.
3 decembrie. 09.23. Ce lene îmi e, nici să înjur ziariști nu mai am chef, mai ales de cînd mi-a impus echipa de comunicare să fac pe spășitul, să vorbesc frumos cu toată lumea, să par îndurerat și politicos și să-mi cer scuze de la oricine măcar pînă la congresul din martie. Nu cred că mă vor ține nervii atît de mult, neapărat trebuie să iau pe cineva la mișto. Și repede! A, știu: îl chem pe Vâlcov. Să vorbim despre buget, sanchi.