Așadar (ca să încep cu concluzia), Vîntu este un infractor de drept comun. Nu aș afirma asta dacă nu aș avea în fața ochilor sentința de condamnare. Pe scurt, e vorba despre cum „funcționarul de la serviciul contabilității” (care era Vîntu în 1980) a pus la punct un sistem prin care să vîndă (împreună cu două tovarășe gestionare de chioșc din Roman) brînzoaice și alte produse de cofetărie, dar fără acte. Sau, mă rog, să distrugă actele după vînzarea produselor, deci să defiscalizeze, cum ar veni, marfa, ca să ia banii la negru. Juridic, cică e vorba de delapidare. Popular, cred că se poate zice că a furat, nu?
P.S. Pentru cei care se îndoiesc, încă, de veridicitatea documentelor: măi, oamenilor, este vorba de o sentință penală! Iar astea, în România, sînt publice. Ca și procesele din instanță, în urma cărora se dau aceste sentințe. Deci, se pot obține de către oricine e interesat, de la instanța la care s-a judecat procesul.