Zilele astea, mulți români verzi au vibrat pentru soarta Greciei și au înfierat oculta finanță masonică mondială. Ok, treaba lor. Nu mai e doar treaba lor, însă, atunci cînd simțămintele progrecești au crescut din ditamai clasicismul grec: s-au invocat, vrac, legendele Olimpului, Acropole, Homer, Platon, Aristotel, Socrate, Praxitele (nu, glumesc, de Praxitele nu am citit nimic) și alți greci morți de mult trupește dar, ce bine pentru turism, vii în posteritate.
Etichetă: democrație
Cu fiecare secundă care trece de la numirea lui Gabriel Oprea ca interimar îmi spun, din ce în ce mai apăsat, că președintele Iohannis a pierdut o enormă șansă să depășească nivelul ardelenismelor de primărie. Mă deprimă Iohannis, dar Oprea mă îngrijorează și va începe să mă înspăimînte dacă mai stă mult nu doar la Guvern, ci și în politică.
Cînd îi trimitea președintelui Băsescu bilețele prin care cerea sprijin pentru anchetatul penal Patriciu, ignorînd total principiul elementar al separației puterilor într-un stat democratic, Tăriceanu nu avea insomnii că democrația din România se duce dracului. Azi, însă, cînd partenerii lui de furt public (Vosganian, Șova, Ponta) sînt căutați de procurori, Tăriceanu vrea să măsoare democrația română care, se pare, i-a rămas mică.
Sînt (și e foarte trist că e așa) cetățeni ai lumii libere, cetățeni ai unor democrații, cetățeni care au dreptul la liberă exprimare, cetățeni care au drepturi, cetățeni ale căror vieți sînt protejate care cred că, la limită, asasinatul multiplu și atroce din redacția Charlie Hebdo de ieri poate fi justificat de aceea că jurnaliștii săptămînalului satiric parizian au exagerat (!). Spun cetățenii la care mă refer că nu poți să ironizezi religia cuiva și că, pînă la urmă, dacă totuși faci asta, e firesc să te aștepți să fii ucis (!!!).