În doar 24 de ore (de marți seară, la Delegația Permanentă a PNL, pînă miercuri seară, la Antena 3), fostul premier Călin Popescu Tăriceanu a întors viața politică românească pe dos: nu doar că a anunțat că se opune ruperii USL, dar a și negociat cu Ponta păstrarea protocolului Uniunii, a demisionat din PNL, a anunțat înființarea unui nou partid (PRL – Partidul Reformator Liberal, care să vină la guvernare cu fugari din PNL) și chiar și-a arătat disponibilitatea pentru o candidatură la prezidențiale susținută de USD (PSD, PC și UNPR).
Senilitate, prostie, impulsivitate, orgoliu. Cam acestea au fost explicațiile multor jurnaliști și politicieni pentru blitzkrieg-ul lui Tăriceanu. Dar nu. De fapt, în spatele acțiunilor lui Tăriceanu stau motive mult mai profunde și mai veroase decît o rătăcire politică de orgoliu. Motive care țin de interese de afaceri transpartinice moșite de Tăriceanu și preluate de PSD sau pur și simplu controlate în tandem de Tăriceanu și PSD și preluate acum de Victor Ponta.