Etichetă: federația pentru protecția animalelor și mediului

Ponta l-a dat afară pe Marius Marinescu "Bideu" din Consiliul Economic și Social

Conform legii, Consiliul Economic și Social „este organism consultativ al Parlamentului şi al Guvernului României în domeniile de specialitate stabilite prin prezenta lege” care „este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative iniţiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaţilor ori senatorilor. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative” (sursa).
Din CES făcea parte, pînă ieri, și Marius Marinescu, protectorul maidanezilor, omul care a încheiat un parteneriat cu USL pentru interzicerea eutanasierii cîinilor fără stăpîn (sursa).

Read More

Blat inconștient între USL și iubitorii oengiști de maidanezi pentru INTERZICEREA eutanasierii

uslfpam1

Mai jos, un protocol semnat în decembrie 2011 între USL (sub semnăturile lui Ponta, Antonescu și Daniel Constantin) și Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (condusă de Marius Marinescu, Mihai Constantinescu, Mirabela Dauer și Paula Iacob – !!!!!!). În care se scrie, negru pe alb, că „USL va depune în Parlamentul României (…) o inițiativă legislativă care să impună (…) interzicerea eutanasierii”. Sec: INTERZICEREA EUTANASIERII. USL nu a promovat, încă, o astfel de lege, dar a făcut ceva la fel de eficient: a eutanasiat legea care prevedea eutanasierea cîinilor comunitari neadoptați. Inclusiv din motivul ăsta, un copil de patru ani a fost sfîrtecat de un maidanez. Dar ce contează, USL a cîștigat alegerile inclusiv pe voturile unor marinești, constantinești, dauere și pauleiacobe.





 

Read More