Cel mai fraier traseist politic din univers, Marian Cristinel Bîgiu, e dat de Ponta drept material didactic poporului la lecția „cum noi, comuniștii de pradă din PSD, sîntem anticorupție”. Bîgiu, șef al CJ Buzău, a trecut de la PNL la PSD înainte de alegeri, pe ordonanța de urgență a traseiștilor. Iar în seara de Moș Nicolae a luat o șpagă pentru care a și fost arestat aseară. Iar Ponta, azi, a cerut excluderea lui din PSD (sursa).
Etichetă: gheorghe bunea stancu
Președinte (la al treilea mandat) al Consiliului Județean Brăila, pesedistul Gheorghe Bunea Stancu a înjurat-o de pizda mă-sii pe colega mea Mădălin Poenaru, în public, apoi a amenințat-o că-i trage și două picioare în gură. Toate astea după o conferință de presă în care Mădălina i-a adresat lui Bunea Stancu niște întrebări legitime (sursa).
Dar Victor Ponta nu a găsit deloc nepotrivit comportamentul grobian al subordonatului său politic de la Brăila.