Grecii au zis „nu”, toată lumea știe, vor să-și plătească datoriile cînd și cum vor sau deloc. Asta a împărțit poporul (și al lor, și al nostru și al altora) în două tabere, nuanțații sînt minoritari.
Biserica Ortodoxă Română nu s-a pronunțat pe subiect. Totuși, am o vagă impresie că ai noștri clerici țin partea ălora care l-au luat pe „nu” în brațe la referendum.
Etichetă: grecia
Zilele astea, mulți români verzi au vibrat pentru soarta Greciei și au înfierat oculta finanță masonică mondială. Ok, treaba lor. Nu mai e doar treaba lor, însă, atunci cînd simțămintele progrecești au crescut din ditamai clasicismul grec: s-au invocat, vrac, legendele Olimpului, Acropole, Homer, Platon, Aristotel, Socrate, Praxitele (nu, glumesc, de Praxitele nu am citit nimic) și alți greci morți de mult trupește dar, ce bine pentru turism, vii în posteritate.
Nu am nimic de adăugat la sutele de analize, mai mult sau mai puțin savante (sau, dimpotrivă, complet subiective și umorale) despre falimentul Greciei. Dar un episod din relația mea cu Grecia merită puțină atenție în context.