Etichetă: interpol

Ministrul Predoiu, urmărit prin Interpol

Conform site-ului Ministerului Justiției, ultima conferință de presă a ministrului Cătălin Predoiu a avut loc acum aproape o lună, pe 13 decembrie 2010. De atunci, Predoiu a dispărut fără urmă. Anterior, totuși, părea că lucrează: în octombrie se temea că Europa o să ne da cu MCV-ul la gioalele lui Schengen iar în august, deci înainte de octombrie, dădea declarații de vară cum că o să bea cafele mai des pe tema MCV. Și nu întîmplător: conform sursei citate anterior, Predoiu e unul din cei care ar fi trebuit să ne scape de mecanismul ăsta. Pentru că, printre altele, „La începutul lunii februarie 2010, a fost înfiinţată Comisia inter-instituţională pentru monitorizarea îndeplinirii obiectivelor cuprinse în Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV), comisie care funcţionează sub coordonarea ministrului Justiţiei şi este formată din reprezentanţi ai tuturor instituţiilor care au responsabilităţi în îndeplinirea obiectivelor stabilite în cadrul MCV”.
Rugăm deci Poliția Română ca, avînd în vedere cele de mai sus – și numai după ce scapă de trauma pricinuită de atacul feroce al lui Vadim asupra unor purtători de cașchete – , să sesizeze Interpolul în legătură cu dispariția ministrului Cătălin Predoiu. Sau, dacă le e prea greu, măcar să dea un telefon la Resursele umane de la Ministerul Justiției și să întrebe dacă ministrul mai ia salariu au ba.

Read More