Kovesi s-a prins, după peste un cincinal în funcție, că Vîntu are oareșce legătură cu fraierii care au pierdut, împreună, niște sute de milioane de euro la FNI. Și s-a mai prins Lăurica că subordonații ei, procurorii de la Parchetul General, nu și-au făcut bine treaba și au închis fără argumente dosarele lui SOV. Mișto e că vorbim de procurori cu care Kovesi a lucrat bine mersi pînă acum, fără să aibă vreo remușcare că ar fi fost mînjiți de Vîntu. Și mai mișto e că, deși acum patru ani întocmea un document prin care admitea că cercetarea lui Vîntu fusese o glumă, procuroarea generală și-a pus sub fese acel document, ca să fie mai înaltă pe scaun, în loc să dea de pereți cu umoriștii responsabili de glumă. Dar acum e timpul, toți nervii mă dor, vorba poetului. Nu, nu a poetului Mircea Dinescu, plătit de la FNI, ci a poetului de pe Mircea. Bricul Mircea.
Deci, Vîntu din pupa, doamna procuror!