Miercuri seară (înainte de joia de ieri, cînd a fost reținut SOV), am fost la o partidă de amabilități cu Mihai Tatulici. Eu i-am zis că e propagandist comunist, el mie că sînt golan. Nimic nou, deci. Din tot ce a zis Tatulici, însă, am reținut unul din apelativele cu care m-a gratulat: „bătrînele”. Da, așa mi-a zis, de cîteva ori, „bătrînele”. Am luat-o ca pe un semn de tandrețe și am trecut-o pe inventar.
Azi noapte (adică vineri după joia în care a fost reținut SOV), citind referatul procurorilor prin care cereau arestarea lui Vîntu, ce găsesc printre interceptări (SOV i se adresează lui Nicolae Popa): „Bătrînelule, ți-am mai spus (…)” sau „Bătrînelule, plata s-a efectuat, urmează să-ți vină” (de aici).
Deci, nu „bătrîne”, cum se mai folosește între amici/prieteni/cunoștințe, ci „bătrînele” (la Tatulici), respectiv „bătrînelule” (la SOV). Așa, mai drăgăstos, mai diminutivat, mai de suflețel.
E? Vreo explicație psihanalitică? Își dă cineva cu părerea despre asta? Mă iubește Tatulici ca Vîntu pe Popa??