Etichetă: moguli

Umbra mogulului. Peste media

Pe ultimul „mogul” pentru al cărui ziar am lucrat nu l-am cunoscut (decât din poveștile altora despre el). Nici pe el, nici pe tatăl lui, deținătorul „României libere” până la începutul acestui an, când a scăpat de toate problemele pe care le avea printr-un deces asupra căruia planează suspiciuni că ar fi fost un pic grăbit.

Read More

"Kamikaze, revista fără moguli" cu moguli

Mogulii se împart în două categorii: ai lor și, evident, ai noștri. Ai lor devin ai noștri și invers, în funcție de cine sîntem „noi”, iar „noi” sînt politicienii. Care, din nefericire pentru ei, nu pot sta tot timpul la putere, că altfel ar fi foarte trist pentru mogulii celorlalți.
Acestea fiind zise, dați-mi voie să vi-l prezint pe ultimul mogul intrat în atenția Kamikaze: Bobbyyyyy Păunescuuuuuu. Nu v-aș fi povestit de el aici, dacă nu aș ști că deja sînt unii care se întreabă, iar, „ai cui sînt ăștia de la Kamikaze?” Că nu are sens, mă-nțelegi, să scrii și despre Vîntu și despre Bobby, în aceeași revistă (în același fel, adică de nasol). Sau despre Elena Udrea și Blaga și ambii să fie de băcănie. Sau despre ăla și ălălalt.
E, iaca se poate. Se cheamă principiul terțului inclus, pentru că și unii și ceilalți sînt la fel.

Read More

Moguli, iată ce puteți face ca să nu mai fiți o amenințare la adresa siguranței naționale!

Ce vă propun mai jos poate fi intitulat „modelul Moldova”. Republica Moldova, de unde m-am inspirat pentru neprețuitele sfaturi pe care vi le voi da. Care sfaturi sînt unul singur: dați la TV-urile voastre, la radiourile voastre, în ziarele voastre mesaje ca cele de mai jos (desigur, unde apare „Moldova”, înlocuiți cu „România”), alocați spații generoase de emisie și pagini întregi pentru ele, nu pentru campanii de presă comandate. Și va fi bine. Iar la final, băi, mogulilor, faceți donații pentru ca președinția să aibă un sediu precum cel moldovenesc – vezi ultima poză (o combinație arhitecturală între URSS și Lord of the rings).




Read More