L-am citit pe Dan Tăpălagă (excelent în „Onoarea familiei Ridzi”) și am reținut, dintr-un pasaj, formularea „un Președinte confuz”. Ăsta e pasajul: „De remarcat suspansul din final, dar si tehnica aruncarii copilului in calea procurorilor. Primul care a utilizat-o a fost Adrian Nastase. Cele doua cazuri – Nastase si Ridzi – seamana ca doua picaturi de apa. Si fostul premier s-a aparat, in februarie 2006, tot cu argumente de ordin sentimental de o cerere – bizara coincidenta – tot de perchezitie: „S-au pus sigiliile la apartamentul fiului meu cel mare si in el erau lucruri ale fiului meu cel mic, care trebuia sa mearga la scoala” – se plangea atunci Nastase, adaugand ca familia sa este supusa „unei presiuni extraordinare”. E adevarat ca melodrama de apartament imaginata de Nastase nu se compara cu tragedia antica proiectata in cazul Ridzi: o mama suferinda alaturi de pruncul ei, un Parlament emotionat si un Presedinte confuz.”
Iar președintele e Băsescu.
Deci, formula corectă ar fi „un Băsescu confuz”. Cacofonia, inerentă în formularea asta, nu ține doar de fonetică. Ci de semantica formulei. Pe mine, unul, mă confuzionează. Cînd, pînă acum, a mai fost Băsescu „confuz”? Cînd, vreodată, nu a știut marinarul cu instinct de vînător ce țintă să atace și cum? Cînd, în trecut, talentul omului spîn de a aranja machiavelic lucrurile nu a funcționat la parametri maximi?
Avem, deci, de-a face, cu un paradox. Cu o antinomie. Păi, confuzia e prima fază a înfrîngerii, apoi fandaxia-i gata! Nu se poate așa ceva!
P.S. Totuși, dacă Băsescu e confuz, de ce e el confuz?
Etichetă: monica ridzi
„O prioritate pentru actuala legislatura este si aceea de a discuta despre ce inseamna imunitatea parlamentara. Toate rapoartele, si cu prioritate ultimul raport al CE, vorbesc despre ingerinta politicului in justitie. Institutia Parlamentului, asa cum este ea construita astazi din punct de vedere juridic si constitutional, permite o astfel de analiza. Am initiat o discutie in cadrul grupului parlamentar al PD-L din Camera Deputatilor despre modificarea legislatiei, astfel incat sa vorbim cu adevarat despre imunitatea parlamentara ca referindu-se numai la declaratii politice si la votul politic si nicidecum ca o bariera in calea efectuarii actului de justitie corect si just. Nimeni nu trebuie sa fie mai presus de lege.”
Cui, oare, să-i aparțină citatul de mai sus? Cam din gura cui ați zice voi că a ieșit? Vă zic eu: din gurița frumos rotunjită a Robertei Anastase, pufoasa de la Cameră ai cărei colegi au votat în seara asta fix invers (adică împotriva urmăririi penale în cazul Ridzi) decît teoretiza fosta miss România, actuala miss deputăția. Vă indic și sursa, dar nu vă cramponați doar de aceasta. La un goagăl scurt după rețeta asta, veți descoperi ce bătălii epice s-au dat de către pedeliști cînd de trimis în cleștii procurorilor era Adiță Năstase. Și, comparînd ce se întîmpla acum cîțiva ani cu ce s-a votat în seara asta, o să dați cu basca de pămînt și o să vă defecați pe ea de anticorupție băsescian-portocalie și o să emigrați în Transnistria. Măcar acolo lucrurile sînt mai cinstite, cu Kalashnikoave și dolari negri, nu se mai chinuie oamenii să dea vreo aparență de onestitate afacerilor.