Ponta s-a lăudat ieri că PSD are 220 de mandate în Parlament și că e partidul cu cele mai multe mandate. Partidul, nu s-a referit la alianța USL. Tot Ponta curtează UDMR și a anunțat fuziunea cu UNPR. În cifre, asta înseamnă 220 (PSD) + 17 (UNPR) + 27 (UDMR) = 264 de mandate parlamentare.
Noul parlament are 588 de mandate, deci majoritatea simplă este de 295 de mandate. Iar PSD + UNPR + UDMR = 264. Deci, lui Ponta îi lipsesc acum, ca PSD să aibă majoritate simplă, 31 de mandate. De unde să le ia? Cel mai simplu este să-i convingă pe deputații minorităților naționale, care au 18 mandate. Iar ăștia merg cu cine are puterea, deci putem să-i bifăm lejer la PSD. Așadar, se fac 264 + 18 = 282. Pînă la majoritatea simplă, PSD ar mai avea nevoie de 13 mandate. De unde? Păi, cel mai la îndemînă e PPDD, care are 68 de mandate. O lua premierul Ponta măcar 13 din ele? Hahahaha, ce glumă.
Așadar, pe abacul mandatelor, PSD poate guverna lejer singur. Hai, Năstase, libertatea e aproape!
Etichetă: parlament
Văd politicieni care, de luni de zile, ba chiar de ani, fac spume la gură și atacuri de panică atunci cînd vine vorba de „dictatorul” Traian Băsescu. Tuturor, le spun: idioților, voi l-ați creat pe „dictator”! E numai vina voastră, acum suferiți. Să vă explic, nefericiților:
1. mai întîi, să vă pun la curent cu Constituția României, articolul 103, alineatul 1: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament” (sursa);
2. articolul citat mai sus se referă la „partidul” care „are majoritatea absolută în Parlament”;
3. Constituția din care am citat a fost adoptată (prin modificarea celei anterioare) în 2003; atunci, parlamentul, în înțelepciunea lui nețărmurită, putea alege să modifice cuvîntul „partid” și să-l înlocuiască cu sintagma „alianță politică” sau să mențină „partid”, dar să adauge ȘI sintagma „alianță politică”; în cazul acesta, acum, Traian Băsescu, președintele „dictator”, era obligat de Constituție să numească premierul desemnat de către alianța politică ce ar fi avut „are majoritatea absolută în Parlament”, adică (cel mai probabil) USL, FĂRĂ a mai discuta cu fiecare partid în parte;
4. în aceeași constituție din 2003, însă, s-au făcut și modificări; printre acestea, cea care prevedea că mandatul prezidențial se lungește de la patru la cinci ani; practic, menținînd cuvîntul „partid” (referitor la majoritatea parlamentară), dar prelungind mandatul prezidențial, Constituția din 2003 i-a acordat președintelui puteri aproape discreționare cînd vine vorba de numirea premierului;
5. de ce nu a cîrtit nici un politician în 2003, la modificarea Constituției, că președintele devenea, practic, suveran peste jocul parlamentar și guvernamental? simplu: pentru că era o constituție croită pentru scopurile împăratului Adrian Năstase, care se visa președinte al României pentru două cincinale ceaușiste (am mai scris despre asta aici).
Așadar, fantasmatici politicieni români, vă repet: în subconștientul vostru meschin zace ori un dictator care se vrea președinte de republică parlamentară, ori se ascund niște lachei care se vor conduși de un astfel de președinte, un președinte cu puteri ca cele din constituția din 2003. Acum sînteți în a doua situație, fie că vă place, fie că nu. Trăiți cu asta și mai multă grijă la viitoarea constituție.
Premierul Ponta a fost aseară la televizor și a spus niște lucruri. Două declarații mă interesează în special. Prima: „Trebuie de asemenea sa stabilim in Constitutie – pentru ca altfel n-o sa respectam, o sa facem si noi ce a facut PDL – faptul ca la Curtea Constitutionala poti sa pui oameni cu o anumita pregatire, minim 18 ani judecator sau magistrat”.
A doua: „deciziile luate de Curtea Constitutionala pot fi in Parlament cu doua treimi schimbate. Doua treimi fiind o majoritate constitutionala”. (sursa ambelor declarații)
Totuși, care e rolul Curții Constituționale? Acela de a garanta că orice lege respectă Constituția, legea supremă, fundamentul oricărei reglementări legale naționale. Cum Constituția asta e ca Dumnezeu (adică e minunată, bună, frumoasă, de dorit etc., dar are nevoie de o instituție care să se ocupe și cu aplicarea prevederilor ei), are nevoie de o instituție pămînteană. Dumnezeu are Biserica, Constituția are (în România, cel puțin) Curtea Constituțională, brațul instituțional al teoriei constituționale. Nimic mai firesc, deci, decît să-ți dorești ca această instituție, Curtea Constituțională, să fie populată cu mintoși brici, instruiți draconic și integri peste orice dubiu. Vasăzică, ce-și dorește premierul Ponta (vezi prima lui declarație) este perfect legitim.
Iar în situația în care această cerință este îndeplinită, deciziile Curții Constituționale trebuie respectate fără crîcnire și fără nuanțare. Pentru că, iată, există toate condițiile necesare: un text constituțional (FUNDAMENTAL, repet, pentru orice legislație), o instituție care aplică prevederile constituționale (Curtea Constituțională) și un corp de judecători constituționali hiperprofesioniști și megaintegri (care garantează aplicarea dincolo de orice îndoială a prevederilor constituționale).
Atunci, ce sens mai are a doua declarație a lui Ponta (cea care spune că deciziile Curții Constituționale pot fi amendate de două treimi parlamentare)? Logic, nici un sens. Aici avem de-a face cu o evidență (principiul clasic tertium non datur): ori CC e infailibilă, deci nimeni nu mai poate amenda deciziile CC, ori CC nu e infailibilă, deci deciziile CC pot fi amendate, a treia posibilitate nu există. Ponta, însă, vine senin și ne spune că cele două variante pot coexista bine mersi, sfidînd orice brumă de logică sănătoasă.
Deci, dacă nu logica îl interesează pe premier, care e ținta lui? Simplu: perpetuarea unei imbecilități politice. Aceea care spune că parlamentul este voința poporului și că orice rahat face parlamentul trebuie respectat, chiar dacă parlamentul decide mîine că trebuie atacată cu pietre planeta Marte. Dacă nu am ști care sînt competențele multora dintre parlamentari, mai că am fi de acord. Dar cînd în parlament se pregătește să intre o pițipoancă de pe moșia lui Dragnea care abia a împlinit 24 de ani (iar Ponta cere minimum 18 ani de experiență în magistratură pentru judecătorii CC), nu poți lăsa legislativul să se joace cu constituția în funcție de erecțiile lui Dragnea.
Orice parlamentar care oprește o anchetă penală care vizează un alt parlamentar este o canalie. Orice parlamentar care oprește o anchetă penală care vizează un alt parlamentar și-și mai și justifică gestul prin aceea că se apără de un abuz este o canalie ipocrită. Mi se pare o combinație suficient de sordidă încît să nu insist. Dar cu adevărat pervers de sordid se întîmplă să fie atunci cînd canaliile ipocrite iau chipul tocilar-angelic al unei blonde cu ștaif, chipurile, de Europa. Dacă nu știți la cine mă refer, priviți aici.
P.S. Pentru repetacii și postacii decerebrați ai mesajelor de la partid: același reproș i l-am făcut și lui Traian Băsescu, cînd încă își exercita mandatul.
Președintele Traian Băsescu a fost în direct la TVR 1, miercuri seară. Printre altele, a spus: „Va trebui sa vedem care sunt solutiile sa protejam oamenii de abuzurile procurorilor, judecatorilor. Evolutiile ne arata ca atunci cand e vorba de controlul presedintelui sau al Parlamentului, acesta nu are dreptul sa mai fie doar formal, trebuie sa fie un filtru, in care sa-i spui domnului procuror „Imi pare rau, dar mai vino cu ceva, pentru ca nu ma satisface ce ai scris aici. Ce mi-ai anexat la rechizitoriu nu-i suficient”. Am considerat un act formal avizul presedintelui. Parlamentul va trebui sa fie foarte atent la avizele pe care le da si sa ceara procurorilor sa documenteze corespunzator un dosar in care cer anchetarea, arestarea unui demnitar al statului. 50% nivel de eroare la dosarele de mare coruptie; prea mult”. (sursa)
Ce ne propune nouă președintele? Ca puterea judecătorească (e vorba de DNA, ca să fim exacți) să fie controlată, direct, fără menajamente, de cea legislativă. Adică un fel de democrație nord-coreeană (ați sesizat, sper, gluma subtilă).
Dar cînd vine această idee a președintelui? Taman după ce acesta a propus o prelungire a șederii lui Daniel Morar la șefia DNA, ca garant al seriozității României în fața UE (declarația completă).
Dar cine e acest președinte care cere ca Parlamentul să încalece Justiția? Același om care, ca deputat, și-a dat demisia în aprilie 1996 (deci a renunțat la imunitatea parlamentară pe care acum o impune, apăsat) pentru a fi cercetat în dosarul „Flota”? Da, e fix același și încă mîndru de asta, dacă pomenește isprava inclusiv în CV-ul oficial de pe site-ul Președinției.
La o altă scară, ce a făcut președintele Băsescu în seara asta e ca și cum președintele Obama s-ar fi apucat, la oră de maximă audiență, să-l zgîlțîie pe procurorul care l-a anchetat pe DSK. Care procuror, dacă ați omis întîmplarea, și-a retras acuzațiile. Totuși, Obama a ratat, iată, un bun prilej să facă niscaiva ordine în sistemul american de justiție (care l-a „distrus” pe DSK) cu ocazia asta. Băsescu, însă, a fructificat ocazia cu brio (sper că ați sesizat, iarăși, ironia fină).
Să fim serioși: e vreun om sănătos la cap care, după sutele de articole de presă despre Adrian Năstase, să mai creadă că Bombo e cinstit doar pentru că a fost achitat într-un dosar? Nu, nu există un astfel de om, așa cum nu există nici un om care să creadă că DSK, deși declarat nevinovat de justiția americană, ar fi vreun călugăr abstinent care-și petrece zilele și nopțile numai în rugăciune.
S-a enervat Traian Băsescu atît de rău încît să dea cu DNA de pămînt că a fost Năstase achitat? Sau, în vorbele președintelui, că a fost distrusă cariera omului politic Adrian Năstase (declarația completă, de aici: „Conform legii, nu raspunde niciodata procurorul sau judecatorul pentru distrugerea carierei unui om politic sau unui om oarecare. Asta ma indreapta tot mai puternic catre ideea unei discutii cu majoritatea parlamentara si sa nu oprim raspunderea magistratilor numai la raspunderea disciplinara”)?
Să fie vorba de același Adrian Năstase despre care Băsescu spunea, în 2004, că e sinonimul corupției?
Bizar discurs, bizară coincidență (acum 22 de ani, pe 21 decembrie, un alt președinte spunea alte prostii). Bine că s-a terminat spațiul de emisie la TVR și nu s-a ajuns la pensii. Pentru că, exact ca acum 22 de ani, o sută de lei în plus ar fi fost mare lucru.
Am scris, în ultimele două luni, că Boc pleacă de la Guvern și că în locul lui va veni un tehnocrat. Am și identificat tehnocratul, deși nu l-am numit (la ceva vreme după mine, l-au numit alții: Sorin Mîndruțescu de la Oracle România). Am adăugat, cu cîteva săptămîni înainte de alegerile din PDL, că Boc va pleca numai după ce se va vedea cu sacii șefiei PDL în căruța personală. Acum, că asta s-a întîmplat, Boc nu pleacă încă, deși Mîndruțescu are și echipa de lucru constituită și ar putea începe de mîine să conducă Executivul.
De ce nu pleacă Boc? Pentru că, în clipa în care scriu aceste rînduri, pe Blaga încă îl roade frustrarea că nu a fost ales președinte de partid. Așadar, nu riscă nimeni ca activiștii (deputați și senatori) loiali buldogului să trîntească un guvern de tehnocrați în Parlament. Prin urmare, acum se caută febril, la Cotroceni, un medicament pentru frustrarea lui Blaga. Pînă nu va fi găsit, Boc va sta, cumințel, pe scaunul de premier. Nu e, deci, la mijloc, vreun orgoliu al lui Emil de a se duela cu Traian, ci o simplă necesitate calculată, utilă acum tocmai pentru a-i servi intereselor lui Traian.
P.S. Mă uit cu milă cum complicatul joc politic românesc îi încurcă pe activiștii cu tasta și propaganda. Iată, de exemplu, ce schimbare de ton la un băiat de la un site, în funcție de borna alegerilor din PDL. Voila ce scria acest băiat înainte de alegeri, pe 6 aprilie 2011, cînd Boc trebuia neapărat să plece (sau, mă rog, acest mesaj trebuia transmis poporului): „Mesajul catre Traian Basescu a fost clar si repetat: nu demisionez, raman premier pana in 2012 daca am majoritate in Parlament, plec numai daca Guvernul pica la vot, pe motiune de cenzura. Premierul Emil Boc a continuat, marti seara, la Realitatea TV, ce a inceput pe 15 februarie, cand s-a razgandit subit, la fel ca Tariceanu in 2005, si a dat peste cap planul debarcarii sale. Boc se agata mai departe de scaun, desi toate semnalele de la Cotroceni, din propriul partid sau din sondaje i-au aratat usa. Planurile presedintelui de a-l debarca si de a-l inlocui eventual cu un tehnocrat se complica. Ce spera Boc? Care sunt planurile sale? Cum poate iesi Traian Basescu din fundatura?
In interviurile acordate marti seara la Realitatea TV si luni la TVR am vazut un cadavru politic bine intentionat si de buna credinta refuzand sa accepte ca a murit. Boc n-a guvernat pentru el, n-a furat si pare mai departe de buna credinta, dar sansele redresarii sale sunt, pe zi ce trece, tot mai mici. In politica, perceptia bate realitatea. Iar ardeleanul cumsecade Boc a devenit, in Romania, sinonimul crizei.
E nerealist sa visezi la reveniri spectaculoase cand ai de dat inca multe vesti proaste iar vestile bune intarzie. Nu vrei sa fii populist, dar nici sectorul privat nu te prea crede. Mai rau, incepi sa dai mesaje confuze in piata. Cand toata lumea asteapta eliminarea statului din afacerile cu enegie, te apuci sa strigi, la fel ca Ponta, nu ne vindem tara. Tot anunti scaderi dramatice de taxe, dar lumea s-a plictisit deja de alarme false. Vrei sa convingi ca ai salvat natiunea, dar le spui profesorilor sa astepte cumiti drepturile salariale castigate in instante pana in 2012, eventual 2014.
Altfel spus, Boc se impotmoleste tot mai rau in zbaterea sa, omeneste vorbind, cumva de inteles. De neinteles, totusi, ce rotite s-au pus in miscare in capul sau cand se viseaza revenind acoperit de glorie. Stie ca partidul nu-l mai vrea nici premier, nici sef de partid, ca sta catastrofal in sondaje si ca eventuala sa alegere va fi, in realitate, rezultatul regiei anti-Blaga. Stie ca fara sprijinul lui Basescu nu ajunge prea departe, dar intinde coarda. Boc il notifica public tot mai des ca n-are chef sa plece de bunavoie.”
Mie, unuia, îmi e greu să trec peste formulări precum: „cadavru politic”, „refuzînd să accepte că a murit”, „Boc a devenit, in Romania, sinonimul crizei”, „Boc se impotmoleste tot mai rau in zbaterea sa”, „fara sprijinul lui Basescu nu ajunge prea departe, dar intinde coarda”.
Băiatului de la un site, însă, nu-i e deloc greu. Ca dovadă, iată ce a scris ieri, la o lună și un pic după ce Boc era un „cadavru politic”: „Inca doua- trei luni la guvern. Asadar, premierul Boc pare decis sa joace pe o singura carte, riscand totul inainte de marea batalie din 2012. S-ar putea ca, proaspat reales in fruntea PDL, Boc sa accepte cel mult o remaniere, adica schimbarea ministrilor sustinut de vechea garda care oricum au performante modeste. In cercurile apropiate premierului mai circula scenariul potrivit caruia Boc ar fi dispus sa plece, dar peste 2-3 luni, adica undeva spre toamna, dupa ce va adopta o serie de masuri menite sa relanseze economia.
Deja, premierul Boc a amanat de cateva ori momentul plecarii, ajutat si de conjunctura alegerilor interne, pe care nu le-ar fi castigat la fel de usor in absenta resurselor guvernamentale si a hainei de premier.
Este posibil insa ca Emil Boc sa-si tina, totusi, promisiunea ca va demisiona dupa alegerile interne. Ultimele informatii indica un posibil troc intre Basescu si Boc: te ajut sa castigi partidul in lupta cu Blaga, dar pleci de la Guvern dupa alegerile interne din PDL.
Întrebat la postul public de televiziune, a doua zi dupa realegerea sa in fruntea PDL, dacă mai poate conduce partidul ocupând şi postul de premier, Boc a evitat un raspuns clar, comentand doar că un partid poate fi condus şi prin „instituţia delegării de atribuţii”. O mica gafa pentru un presedinte de partid proaspat reconfirmat in functie.
Relevant este ca, in prima sedinta a noii conduceri, PDL a evitat ostentativ sa discute chestiunea sensibila a inlocuirii lui Boc, ci s-a aplecat asupra unei pseudo-probleme – comunicarea deficitara – buna de scos in fata oricand ai o problema reala. Cu asta si-au batut luni seara capul Boc si noua sa echipa.
S-ar putea ca, prin tactica tergiversarii si tragerii de timp, Boc sa-si duca, taras-grapis, mandatul pana la capat„.
Așadar, în prezent, nici vorbă de „cadavrul politic” dinainte de alegerile din PDL, nici un cuvînt despre refuzul acceptării decesului, nimic despre vreo împotmolire sau „sinonimul crizei”. Nu, nene! Acum, cel mult, Boc e criticat, foarte neutru, cum că a făcut o „mică gafă” la TV. Curat consecvență, măi, băiatule de la un site! Cum ar veni, l-ai făcut pe Boc un soi de Lazăr portocaliu, mic, capabil să se scoale din morții politicii și să umble la Guvern ca și cum nimic nu s-ar fi întîmplat.
Bă, dragi parlamentari, acum aveți posibilitatea să dați înapoi averile. Adică să le expuneți public, ca pînă acum, că nu mă aștept să le donați, doar sînt făcute din muncă cinstită. Și, iată, aveți și șansa: Băse v-a trimis legea ANI la reexaminat. Că cică nu-i transparentă, că face blat cu voi la ascuns vile, conturi, artă etc. În continuare, noi stăm cu popcornul în brațe și ne uităm, printre pauze de publicitate și greve, la meciul ăsta.
Întoarsă în Parlament. La legea ANI ne referim, masacrată în prima repriză. Deocamdată, doar o promisiune. Ne-am luat popcorn și bere și ne uităm la televizor, să vedem ce se întîmplă în repriza a doua și dacă urmează prelungiri.