În jurul orei 14.00, Eugen Orlando Teodorovici a intrat la DNA. „Potrivit unor surse judiciare, fostul ministru ar urma să fie audiat într-un dosar de corupție.
Etichetă: partid
Distribuirea rolurilor publice într-o democrație sănătoasă, care conține legislativ, executiv și judecătoresc, alocă un spațiu generos și esențial partidelor politice. Fără care, practic vorbind, e aproape imposibil să obții reprezentarea cetățenilor. Fără partide puternice, închegate, minimum două, am asista la o veșnică instabilitate guvernamentală, la nesfârșite conflicte între tabere mai mici sau mai mari, între numeroase facțiuni cu interese atât de multiple și de incompatibile încât administrarea unui stat ar sfârși fie în haos, fie în dictatură.
Văd politicieni care, de luni de zile, ba chiar de ani, fac spume la gură și atacuri de panică atunci cînd vine vorba de „dictatorul” Traian Băsescu. Tuturor, le spun: idioților, voi l-ați creat pe „dictator”! E numai vina voastră, acum suferiți. Să vă explic, nefericiților:
1. mai întîi, să vă pun la curent cu Constituția României, articolul 103, alineatul 1: „Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament” (sursa);
2. articolul citat mai sus se referă la „partidul” care „are majoritatea absolută în Parlament”;
3. Constituția din care am citat a fost adoptată (prin modificarea celei anterioare) în 2003; atunci, parlamentul, în înțelepciunea lui nețărmurită, putea alege să modifice cuvîntul „partid” și să-l înlocuiască cu sintagma „alianță politică” sau să mențină „partid”, dar să adauge ȘI sintagma „alianță politică”; în cazul acesta, acum, Traian Băsescu, președintele „dictator”, era obligat de Constituție să numească premierul desemnat de către alianța politică ce ar fi avut „are majoritatea absolută în Parlament”, adică (cel mai probabil) USL, FĂRĂ a mai discuta cu fiecare partid în parte;
4. în aceeași constituție din 2003, însă, s-au făcut și modificări; printre acestea, cea care prevedea că mandatul prezidențial se lungește de la patru la cinci ani; practic, menținînd cuvîntul „partid” (referitor la majoritatea parlamentară), dar prelungind mandatul prezidențial, Constituția din 2003 i-a acordat președintelui puteri aproape discreționare cînd vine vorba de numirea premierului;
5. de ce nu a cîrtit nici un politician în 2003, la modificarea Constituției, că președintele devenea, practic, suveran peste jocul parlamentar și guvernamental? simplu: pentru că era o constituție croită pentru scopurile împăratului Adrian Năstase, care se visa președinte al României pentru două cincinale ceaușiste (am mai scris despre asta aici).
Așadar, fantasmatici politicieni români, vă repet: în subconștientul vostru meschin zace ori un dictator care se vrea președinte de republică parlamentară, ori se ascund niște lachei care se vor conduși de un astfel de președinte, un președinte cu puteri ca cele din constituția din 2003. Acum sînteți în a doua situație, fie că vă place, fie că nu. Trăiți cu asta și mai multă grijă la viitoarea constituție.