# Meseria lui, la PC, e șpaga. Iar el e consilierul șefului PC, ministru și vicepremier al guvernului Ponta 3.
# Românul cu mașină, marea victimă a „accizei Ponta”.
# Moft la fiecare rundă de alegeri: cîte un nou soft. De unde vin softurile cînd vin.
# Pro TV doborît de Fisc în an electoral? Ce-i drept, Ponta a fost făcut zob la Pro în ultima vreme.
Etichetă: pc
După mica scenetă de la Antena 3 de acum două zile, unde a părut că se zbîrlește la zărghita de Dana Grecu și închipuitul grav Radu Tudor, Ponta a căpătat o aură de Ceaușescu în ’68, a devenit un fel de gicăcontra al USL-ului felixiano-crinian. Și nu neapărat printre pesediști sau peneliști, care au probleme mult mai grave (cum ar fi aceea că, de exemplu, nu prea mai e mare lucru de furat în țara asta), ci printre acei simpatizanți ai dreptei, orice o însemna ea acum, fie ei și jurnaliști sau simpli părerologi.
Colac peste pupăză, Crin Antonescu a spus, în seara asta, tot la Antena 3, că el nu vrea și pace ca Kovesi să fie numită șefă la DNA și că, la o adică, poate că soluția ar fi să se rupă USL. Buuuun, am înțeles, deci am ajuns la (se pare) partaj. Ok, să zicem că e pe bune și că săbiuțele de plastic ale megaliderilor Victoraș și Crinișor nu mai încap în tecuța USL, simultan. Păi, să calculăm: dacă USL se rupe mîine, nici PSD (+UNPR) nu are majoritate parlamentară, nici PNL (+PC) nu are majoritate parlamentară. Ceea ce înseamnă că fiecare din cele două mari partide trebuie să apeleze la UDMR, minorități, PDL, PPDD. Dar UDMR și minoritățile sînt prea mici ca să formeze o majoritate cu oricare din cele două mari partide, așa că rămîn să arbitreze acest joc doar PDL și PPDD. Fie cu PDL, fie cu PPDD, PSD (+UNPR) ar pune-o de o majoritate, chiar dacă fragilă. La PNL (+PC) e puțin mai complicat, dar dacă ar avea unul din cei doi abitri principali (PDL sau PPDD), ar încropi și Crin o majoritate. Penibilă, dar majoritate.
Ei, și acum să ne întrebăm ce s-ar întîmpla dacă nici PDL, nici PPDD nu ar accepta să ajungă la putere (adică nu ar accepta nici să susțină un guvern din parlament, nici să îl susțină pe același guvern la schimb cu portofolii în Executiv). Păi, în cazul ăsta, nici PSD (+UNPR), nici PNL (+PC) nu ar putea forma o majoritate, deci ar avea două soluții: 1. să rămînă în USL, în ciuda tensiunilor din ce în ce mai grave; 2. să iasă din USL, provocînd o criză parlamentară și guvernamentală, eventual urmată de alegeri anticipate.
Ambele scenarii sînt nasoale pentru USL, ca alianță, dar și pentru PSD și PNL luate separat, care mai au puțin și se sfîșie. Pentru ca aceste lucruri supărătoare pentru USL să se întîmple, e nevoie ca Vasile Blaga (lider PDL) și Dan Diaconescu (guru al PPDD) să stea în băncile lor din opoziție și să reziste cîntecului de sirenă cîntat pe două voci (una pesedistă, alta penelistă).
Au Blaga și DD cojones să mănînce covrigii opoziției încă niște ani, doar ca Ponta să nu cîștige tot? Dacă da, mai putem spera că vom conta și noi, fraierii nemulțumiți de guvernare, chiar dacă nu avem simpatii politice, dar ne place încă să credem că opoziția nu e doar un pretext să te lași cumpărat de putere.
În ciuda trilurilor de păsărici, a celor aproape 20 de grade de afară și chiar împotriva oricărei logici, am ales să accesez, adineauri, site-ul Camerei Deputaților. Nu o să vă plictisesc cu toate mizeriile văzute acolo, o să mă rezum să vi-l arăt pe frumosul ăsta:
Îl știți? E Sergiu Andon, deputat PC și avocat al lui Felix, avocat comunistoid. Ei bine, acest varan cu gușă moale, această fosilă ambulantă înăcrită la Scînteia, este din februarie 2011 membru al Grupului parlamentar PNL. Scrie aici:
Înțelegeți alăturarea între varan și ditamai partidul istoric? Și mai e ceva Andon: secretar al Subcomisiei pentru demnitate umană din Camera Deputaților. La prima lectură, am citit „comisia pentru subdemnitate umană”. Și nu cred că am greșit prea tare, PNL-ule, nu?
Deși se chinuie de aseară, jurnaliștii nu reușesc să dea de un liberal mai cu sînge care să înfigă săgeata albastră de partid în jenanta alianță PNL-PC. Tot ce se găsește pe la subordonații lui Crin e un galben spre livid, pe care peneliștii, chiar și ăia care nu-l au la ficați pe Antonescu, îl folosesc drept pretext pentru tăcere. Singurul disident public e senatorul PNL de diaspora Raymond Luca. Din America. Ce ziceți de asta?