Autoexilat într-un boschet cu transmisie prin satelit de lîngă Vatican, domnu’ Dan s-a înțeles cu domnu’ Viorel să-i predea și ultimii amețiți rămași în Parlament sub culorile PPDD, cît să își arate domnu’ Viorel mușchii umflați cu steroizi populari de mîna a treia. Între timp, generosul program politic al lu’ domnu’ Dan s-a evaporat pînă și din imensitatea internetului: site-ul PPDD a sucombat și din strălucirea grețos-populistă a celor 20.000 de euro promise celor care erau gata să pornească o afacere sub guvernare PPDD nu a mai rămas decît un blog al Partidului Poporului de la Bacău (aici).
A, și un program politic mult mai șters stilistic, pe facebook (aici), datat 5 ianuarie 2013.
Etichetă: ppdd
Actualul analist politic de renume doljean și interjudețean Gelu Vișan a fost deputat al PDL și candidat fără succes al PPDD la un nou mandat de parlamentar în decembrie 2012. Acum, Vișan mai apare pe la TV și se ocupă cu te miri ce și mai nimic. Printre activitățile lui inexistente se numără și socializarea cu fosta colegă Elena Udrea (sursa). Socializare de lucru, desigur, după cum se vede mai jos (Vișan cară cu el o agendă).
Cum nici în PPDD nu mai e, Vișan trebuie că negociază pentru el. Dar prin pepedediștii cu care s-a împrietenit. Așadar, zvonurile referitoare la un Partid Popular întremat cu oameni de la PPDD și condus de Udrea s-ar cam adeveri. Deh, ca de la populari la poporeni. Pe scurt, penibil.
P.S. Evident, popularii la care mă refer sînt Partidul Popular de care se vorbește de ceva vreme, nu Mișcare Populară. În care Mișcare Populară, din fericire, Elena Udrea nu există.
După mica scenetă de la Antena 3 de acum două zile, unde a părut că se zbîrlește la zărghita de Dana Grecu și închipuitul grav Radu Tudor, Ponta a căpătat o aură de Ceaușescu în ’68, a devenit un fel de gicăcontra al USL-ului felixiano-crinian. Și nu neapărat printre pesediști sau peneliști, care au probleme mult mai grave (cum ar fi aceea că, de exemplu, nu prea mai e mare lucru de furat în țara asta), ci printre acei simpatizanți ai dreptei, orice o însemna ea acum, fie ei și jurnaliști sau simpli părerologi.
Colac peste pupăză, Crin Antonescu a spus, în seara asta, tot la Antena 3, că el nu vrea și pace ca Kovesi să fie numită șefă la DNA și că, la o adică, poate că soluția ar fi să se rupă USL. Buuuun, am înțeles, deci am ajuns la (se pare) partaj. Ok, să zicem că e pe bune și că săbiuțele de plastic ale megaliderilor Victoraș și Crinișor nu mai încap în tecuța USL, simultan. Păi, să calculăm: dacă USL se rupe mîine, nici PSD (+UNPR) nu are majoritate parlamentară, nici PNL (+PC) nu are majoritate parlamentară. Ceea ce înseamnă că fiecare din cele două mari partide trebuie să apeleze la UDMR, minorități, PDL, PPDD. Dar UDMR și minoritățile sînt prea mici ca să formeze o majoritate cu oricare din cele două mari partide, așa că rămîn să arbitreze acest joc doar PDL și PPDD. Fie cu PDL, fie cu PPDD, PSD (+UNPR) ar pune-o de o majoritate, chiar dacă fragilă. La PNL (+PC) e puțin mai complicat, dar dacă ar avea unul din cei doi abitri principali (PDL sau PPDD), ar încropi și Crin o majoritate. Penibilă, dar majoritate.
Ei, și acum să ne întrebăm ce s-ar întîmpla dacă nici PDL, nici PPDD nu ar accepta să ajungă la putere (adică nu ar accepta nici să susțină un guvern din parlament, nici să îl susțină pe același guvern la schimb cu portofolii în Executiv). Păi, în cazul ăsta, nici PSD (+UNPR), nici PNL (+PC) nu ar putea forma o majoritate, deci ar avea două soluții: 1. să rămînă în USL, în ciuda tensiunilor din ce în ce mai grave; 2. să iasă din USL, provocînd o criză parlamentară și guvernamentală, eventual urmată de alegeri anticipate.
Ambele scenarii sînt nasoale pentru USL, ca alianță, dar și pentru PSD și PNL luate separat, care mai au puțin și se sfîșie. Pentru ca aceste lucruri supărătoare pentru USL să se întîmple, e nevoie ca Vasile Blaga (lider PDL) și Dan Diaconescu (guru al PPDD) să stea în băncile lor din opoziție și să reziste cîntecului de sirenă cîntat pe două voci (una pesedistă, alta penelistă).
Au Blaga și DD cojones să mănînce covrigii opoziției încă niște ani, doar ca Ponta să nu cîștige tot? Dacă da, mai putem spera că vom conta și noi, fraierii nemulțumiți de guvernare, chiar dacă nu avem simpatii politice, dar ne place încă să credem că opoziția nu e doar un pretext să te lași cumpărat de putere.
Ponta s-a lăudat ieri că PSD are 220 de mandate în Parlament și că e partidul cu cele mai multe mandate. Partidul, nu s-a referit la alianța USL. Tot Ponta curtează UDMR și a anunțat fuziunea cu UNPR. În cifre, asta înseamnă 220 (PSD) + 17 (UNPR) + 27 (UDMR) = 264 de mandate parlamentare.
Noul parlament are 588 de mandate, deci majoritatea simplă este de 295 de mandate. Iar PSD + UNPR + UDMR = 264. Deci, lui Ponta îi lipsesc acum, ca PSD să aibă majoritate simplă, 31 de mandate. De unde să le ia? Cel mai simplu este să-i convingă pe deputații minorităților naționale, care au 18 mandate. Iar ăștia merg cu cine are puterea, deci putem să-i bifăm lejer la PSD. Așadar, se fac 264 + 18 = 282. Pînă la majoritatea simplă, PSD ar mai avea nevoie de 13 mandate. De unde? Păi, cel mai la îndemînă e PPDD, care are 68 de mandate. O lua premierul Ponta măcar 13 din ele? Hahahaha, ce glumă.
Așadar, pe abacul mandatelor, PSD poate guverna lejer singur. Hai, Năstase, libertatea e aproape!