Văd că unii o tot țin langa cu recensămîntul care ar dovedi că sîntem mai puțini decît putem vota. Și că, deci, ar trebui scăzut pragul de 50%+1 la referendumul de demitere al lui Traian Băsescu.
De aceea, să stabilim clar un lucru încă de la început: NU pe baza unui recensămînt, oricare ar fi acela, se fac listele cu alegători, ci pe baza datelor de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), subordonată Internelor.
Ca să ne fie și mai limpede: cînd ne naștem, statul ne dă un certificat de naștere. La 14 ani, ne dă o carte de identitate. Cînd decedăm, ne dă și un certificat de deces, să știe că a scăpat de noi. Toate aceste documente sînt centralizate, într-o bază de date, la Evidența Persoanelor. Pe baza documentelor de la DEPABD se fac listele cu alegători. Cum? Simplu: Internele se uită în baza de date, îi alege pe cei peste 18 ani și întocmește cu acele persoane listele de alegători, pe unități teritorial-administrative (comune, orașe etc.) și secții de vot. Deci, încă o dată: listele de vot se fac după documentele de identitate, administrate de Interne.
Ce face, însă, un recensămînt, o să întrebați. Păi, să clarificăm un lucru: un recensămînt este minat de eroare din start. De ce? Și mai simplu ca mai sus: nici un cetățean nu e obligat să răspundă recenzorilor care vin să adune date pentru recensămînt, nu are nici o îndatorire legală, poate să refuze recenzorul și nu i se întîmplă nimic. Ce înseamnă asta? Că, încă de la bun început, recensămîntul își asumă, legal, o eroare. Mai mult, de unde credeți că știu recenzorii cum să ajungă la voi acasă? De la Evidența Persoanelor, desigur, care știe, de fapt, cîți cetățeni sînt în țara asta și unde stau ei. Cu datele de la DEPABD în buzunar, recenzorii vin la voi și la noi acasă și culeg ALTE date, nu pe cele de identitate. Ci pe cele referitoare la spațiul în care locuim, la vizitele în străinătate, la venituri, la ce avem prin casă, la etnie etc.
Așadar, un recensămînt nu întocmește o bază de date a persoanelor care locuiesc legal într-o țară, ci doar adună date suplimentare despre cetățenii acelei țări, pentru scopuri statistice. STATISTICE, nu legale.
Pe scurt, un recensămînt nu poate și nu trebuie să fie sursa listelor de alegători NICIODATĂ. Tocmai de aia, abureala cu recensămîntul care ar arăta că sîntem mai puțini decît acum 20 de ani, deci asta ar trebui să ducă la schimbarea listelor de alegători (în minus, desigur), asta și e: o abureală.
Totuși, veți spune, nu se poate ca un recensămînt, așa failibil cum e el, să nu dea măcar direcția în care se îndreaptă populația unei țări. Așa e, aveți dreptate: sîntem mai puțini români decît eram. Dar, dacă sîntem mai puțini, asta trebuie să se vadă și la Evidența Persoanelor. Adică, DEPABD să aibă în baza lor de date mai puțini alegători. Mai ales că acea bază de date se actualizează în timp real: cum apare un certificat de deces pe numele Ionel Popescu, dispare cartea de identitate a lui Ionel Popescu. Care Ionel Popescu, desigur, nu mai poate vota.
Ei, o să vă întrebați voi, dar de ce avem noi aceleași liste de alegători de zece ani încoace, dacă ne-am mai împuținat? Păi, la întrebarea asta ar trebui să răspundă toți miniștrii de Interne din ultimii zece ani. Iar întrebarea e: de ce nu s-au mai actualizat listele de vot, în funcție de cîți cetățeni peste 18 ani au mai apărut, respectiv cîți au mai murit?
Un răspuns ar exista (deși nu e singurul): deputații și senatorii sînt aleși în funcție de numărul cetățenilor. Un deputat la vreo 70.000 de români, un senator la vreo 130.000 de români. Dacă listele de alegători ar fi mai scurte, deci românii ar fi mai puțini, și parlamentarii ar fi mai puțini. În plus, morții de pe listele de alegători sînt utili. Nu de alta, dar ei nu vorbesc, nu fac scandal și, în general, votează cum vrea puterea (oricare putere).
Așadar, deci și în concluzie: nu recensămîntul e problema, ci DEPABD de la Interne. Iar Ioan Rus, ministrul pesedist de Interne, știe prea bine asta. Întrebarea e dacă și PNL știa asta cînd s-a aruncat în povestea cu referendumul:).
Etichetă: recensămînt
În sfîrșit, ceva concret în chestiunea maidanezilor de București: se face un recensămînt. Care va costa, se aude, un milion de euro. Ceea ce înseamnă – dacă e adevărat ce se zice, că sînt cam 100.000 de maidanezi în București – că număratul unui singur exemplar costă 10 euro. Păi, eu număr maidanezii de la mine de la bloc, cu precizie maximă, în fiecare zi, absolut gratuit. Ba chiar îi număr și pe cei din oraș, cînd mă deplasez cu diverse interese personale sau profesionale. Dacă stau bine să mă gîndesc, în ultimii ani am numărat niște mii bune de euro. Așadar, ca să ajung unde mă interesează: se asociază careva cu mine ca să facem recensămîntul ăsta la jumătate de preț?