Din numărul total de alegători români (cei de pe listele electorale permanente) au fost scoși minimum 600.000 prin transformarea listelor electorale permanente pentru românii cu domiciliul în străinătate în liste suplimentare (amănunte, aici). De unde știu că e vorba de minimum 600.000 de români? Mi-a comunicat, oficial, Ministerul Afacerilor Externe: „Urmare solicitării dumneavoastră, vă transmitem următoarele informaţii:
Etichetă: referendum
Ponta ne-a spus azi că românii care au domiciliul în străinătate trebuie scoși de pe listele electorale permanente pe care se află românii cu domiciliul în România. Bun, asta înseamnă că ei există pe acele liste cu români domiciliați în România. Păi, să ne uităm pe listele electorale permanente de la localele de acum două luni. Mă refer la lista cu județele din care provin alegătorii, transmisă oficial de Interne Biroului Electoral Central. O puteți consulta și voi, aici. După ce vă uitați pe lista cu pricina, spuneți-mi dacă ați găsit pe undeva județul Munchen, județul Paris, Sidney sau Hong Kong. Ați găsit județele astea? Nu? Atunci, înseamnă că cei 18.300.595 de alegători sînt EXCLUSIV domiciliați în România. Iar la aceștia se ADAUGĂ listele electorale permanente cu românii domiciliați în străinătate (după cum spuneam aici). Așa e logic, așa e rezonabil, așa e de bun-simț. Contraargumente?
Tocmai l-am auzit pe premierul Ponta, la TV, într-o videoconferință cu prefecții, spunînd că românii care au domiciliul în străinătate trebuie scoși de pe lista electorală permanentă cu cetățeni români care au domiciliul în România. Trebuie scoși? Adică, pînă acum, cetățenii români cu domiciliu în străinătate figurau pe listele electorale cu români cu domiciliul în România? Și pe baza acestor liste electorale permanente, de exemplu, s-a votat și la alegerile locale de acum nici două luni? Cele la care aveau dreptul să voteze numai cetățenii români cu domiciliul în România?
Adică, ne-a spus premierul, pe listele electorale se aflau cetățeni care nu numai că nu puteau veni la vot, legal, dar care puteau fi folosiți pentru vot fraudat? Nu ar fi deloc improbabil ca un român cu domiciliul în Frankfurt, de exemplu, să fi votat pentru primarul din Făurei. Nu? Teoretic, se cam poate.
P.S. Dacă e real ce spune Ponta (și anume: cetățenii români cu domiciliul în străinătate figurează pe listele electorale cu cetățeni români cu domiciliu în România), votul la locale trebuie verificat la sînge.
Haosul continuă: Curtea Constituțională a decis că se va pronunța asupra referendumului abia peste 40 de zile, pe 12 septembrie. Pentru că, a aflat azi de la Interne, nu garantează nimeni că listele electorale, cu cetățenii cu drept de vot, ar fi cele reale. Vasăzică, CCR are nevoie să știe care e numărul real de alegători, ca să poată calcula dacă la referendum s-au prezentat 50%+1 din acești alegători au ba. Pare rezonabil. Dar, în același timp, CCR este obligată să verifice și cîte dintre voturile celor prezenți au fost reale și cîte multiple, adică fraudate. Ca să le scadă, firește, din numărul total al voturilor. Pare și mai rezonabil, nu?
Cu alte cuvinte, dacă singura grijă a Curții Constituționale este să verifice listele de votanți, dar nu și frauda la vot, kafkianismul instituțional românesc va supraviețui la anul și la mulți ani.
P.S. Există vreo explicație pentru care Internele nu s-au asigurat că listele de alegători sînt cele corecte? Aveți voi vreo explicație? Eu aș încerca vreo cîteva, dar mi-e că n-am suficiente înjurături disponibile.
Am explicat aici de ce nu recensămîntul, ci cartea de identitate face lista de alegători. Și spuneam așa, printre altele: „Totuși, veți spune, nu se poate ca un recensămînt, așa failibil cum e el, să nu dea măcar direcția în care se îndreaptă populația unei țări. Așa e, aveți dreptate: sîntem mai puțini români decît eram. Dar, dacă sîntem mai puțini, asta trebuie să se vadă și la Evidența Persoanelor. Adică, DEPABD să aibă în baza lor de date mai puțini alegători. Mai ales că acea bază de date se actualizează în timp real: cum apare un certificat de deces pe numele Ionel Popescu, dispare cartea de identitate a lui Ionel Popescu. Care Ionel Popescu, desigur, nu mai poate vota. Ei, o să vă întrebați voi, dar de ce avem noi aceleași liste de alegători de zece ani încoace, dacă ne-am mai împuținat? Păi, la întrebarea asta ar trebui să răspundă toți miniștrii de Interne din ultimii zece ani. Iar întrebarea e: de ce nu s-au mai actualizat listele de vot, în funcție de cîți cetățeni peste 18 ani au mai apărut, respectiv cîți au mai murit?”
Iar acum revin cu o precizare: listele de alegători s-au mai actualizat pe ici, pe colo. Astfel, azi, sîntem (conform Internelor) 18.292.514 de alegători. Iar acum cinci ani, la referendumul de demitere a lui Traian Băsescu, eram 18.301.309 alegători (conform BEC, via Curtea Constituțională). Azi, deci, sîntem cu 8.795 de alegători mai puțini decît în 2007. Deci nu vorbim de exact aceleași liste cu cetățeni cu drept de vot, ci de liste actualizate. Sigur, nici 9.000 de dispăruți de pe liste în cinci ani sună deprimant pentru USL, care visează să ucidă vreo două milioane, ca să-i iasă ținta de 50%+1 la prezență. Dar astea-s cifrele Internelor.
Văd că unii o tot țin langa cu recensămîntul care ar dovedi că sîntem mai puțini decît putem vota. Și că, deci, ar trebui scăzut pragul de 50%+1 la referendumul de demitere al lui Traian Băsescu.
De aceea, să stabilim clar un lucru încă de la început: NU pe baza unui recensămînt, oricare ar fi acela, se fac listele cu alegători, ci pe baza datelor de la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date (DEPABD), subordonată Internelor.
Ca să ne fie și mai limpede: cînd ne naștem, statul ne dă un certificat de naștere. La 14 ani, ne dă o carte de identitate. Cînd decedăm, ne dă și un certificat de deces, să știe că a scăpat de noi. Toate aceste documente sînt centralizate, într-o bază de date, la Evidența Persoanelor. Pe baza documentelor de la DEPABD se fac listele cu alegători. Cum? Simplu: Internele se uită în baza de date, îi alege pe cei peste 18 ani și întocmește cu acele persoane listele de alegători, pe unități teritorial-administrative (comune, orașe etc.) și secții de vot. Deci, încă o dată: listele de vot se fac după documentele de identitate, administrate de Interne.
Ce face, însă, un recensămînt, o să întrebați. Păi, să clarificăm un lucru: un recensămînt este minat de eroare din start. De ce? Și mai simplu ca mai sus: nici un cetățean nu e obligat să răspundă recenzorilor care vin să adune date pentru recensămînt, nu are nici o îndatorire legală, poate să refuze recenzorul și nu i se întîmplă nimic. Ce înseamnă asta? Că, încă de la bun început, recensămîntul își asumă, legal, o eroare. Mai mult, de unde credeți că știu recenzorii cum să ajungă la voi acasă? De la Evidența Persoanelor, desigur, care știe, de fapt, cîți cetățeni sînt în țara asta și unde stau ei. Cu datele de la DEPABD în buzunar, recenzorii vin la voi și la noi acasă și culeg ALTE date, nu pe cele de identitate. Ci pe cele referitoare la spațiul în care locuim, la vizitele în străinătate, la venituri, la ce avem prin casă, la etnie etc.
Așadar, un recensămînt nu întocmește o bază de date a persoanelor care locuiesc legal într-o țară, ci doar adună date suplimentare despre cetățenii acelei țări, pentru scopuri statistice. STATISTICE, nu legale.
Pe scurt, un recensămînt nu poate și nu trebuie să fie sursa listelor de alegători NICIODATĂ. Tocmai de aia, abureala cu recensămîntul care ar arăta că sîntem mai puțini decît acum 20 de ani, deci asta ar trebui să ducă la schimbarea listelor de alegători (în minus, desigur), asta și e: o abureală.
Totuși, veți spune, nu se poate ca un recensămînt, așa failibil cum e el, să nu dea măcar direcția în care se îndreaptă populația unei țări. Așa e, aveți dreptate: sîntem mai puțini români decît eram. Dar, dacă sîntem mai puțini, asta trebuie să se vadă și la Evidența Persoanelor. Adică, DEPABD să aibă în baza lor de date mai puțini alegători. Mai ales că acea bază de date se actualizează în timp real: cum apare un certificat de deces pe numele Ionel Popescu, dispare cartea de identitate a lui Ionel Popescu. Care Ionel Popescu, desigur, nu mai poate vota.
Ei, o să vă întrebați voi, dar de ce avem noi aceleași liste de alegători de zece ani încoace, dacă ne-am mai împuținat? Păi, la întrebarea asta ar trebui să răspundă toți miniștrii de Interne din ultimii zece ani. Iar întrebarea e: de ce nu s-au mai actualizat listele de vot, în funcție de cîți cetățeni peste 18 ani au mai apărut, respectiv cîți au mai murit?
Un răspuns ar exista (deși nu e singurul): deputații și senatorii sînt aleși în funcție de numărul cetățenilor. Un deputat la vreo 70.000 de români, un senator la vreo 130.000 de români. Dacă listele de alegători ar fi mai scurte, deci românii ar fi mai puțini, și parlamentarii ar fi mai puțini. În plus, morții de pe listele de alegători sînt utili. Nu de alta, dar ei nu vorbesc, nu fac scandal și, în general, votează cum vrea puterea (oricare putere).
Așadar, deci și în concluzie: nu recensămîntul e problema, ci DEPABD de la Interne. Iar Ioan Rus, ministrul pesedist de Interne, știe prea bine asta. Întrebarea e dacă și PNL știa asta cînd s-a aruncat în povestea cu referendumul:).
Ca să vă faceți o idee despre ce veți vedea la 23.00 sau 24.00, cînd BEC (Biroul Electoral Central) va comunica cifrele (aproape) finale de prezență, trebuie să știți că:
– după ora 19.00, șefii de secții au început să comunice la BEC o prezență la vot mai mare cu 8-10% în mediul rural decît în cel urban – ceea ce nu s-a întîmplat niciodată, la nici o rundă de alegeri din România (atenție: cifrele comunicate de șefii de secții de votare la BEC nu sînt oficiale, deci aceștia pot comunica orice; orice ar da bine pentru cine strînge datele);
– marja de eroare a cifrelor de prezență comunicate de BEC nu este de 3%, cum s-a comunicat, ci de maximum 1%; firește, diferența de 2% poate fi jucată în favoarea cui comunică numărul de alegători prezenți la vot.
Pe scurt, ce se joacă acum este prezența la vot care se comunică public de către BEC, nu numărul real al alegătorilor care au votat. Pînă la urmă, dacă va fi nevoie, se mai aranjează niște buletine de vot și după sigilarea urnelor, cît să coincidă cu prezența deja comunicată de BEC în timpul referendumului. Desigur, nu spun că se va și întîmpla asta, ci doar că e posibil.
Acum e 21.21. Cifrele aruncate pe piață de presă arată că, la ora 20.00, se prezentaseră la vot, optimist, 37% din alegătorii cu drept de vot. Deci, pînă la 23.00, USL ar trebui să recupereze 13% din voturile tuturor alegătorilor de pe liste. Adică, în medie, peste 4% pe oră. Știți ce înseamnă 4% din toți alegătorii care să voteze în doar o oră? Înseamnă că în jur de 750.000 de oameni să meargă la vot (atît înseamnă 4% din totalul de peste 18 milioane de alegători de pe liste). Cum, în România, sînt vreo 18.500 de secții de votare, reiese că, într-o singură oră (între 20.00 și 23.00), în fiecare secție de votare din România, ar trebui să voteze vreo 40 de oameni. Repet: în medie, în FIECARE secție de votare din România ar trebui să voteze, PE ORĂ, MINIMUM 40 DE ALEGĂTORI. Asta ca să se atingă 4% pe oră, deci, în trei ore, de la 20.00 la 23.00, măcar 12%, care să completeze voturile deja date pînă la 20.00, astfel încît să fi votat peste 50% din electorii cu drept de vot.
Așadar: cine unde a văzut, de la 20.00 încoace, zeci de alegători la vot? Și unde, la ce secție?