Etichetă: sebastian ghiță

După RTV vs Realitatea TV, acum și Budureasca vs Budureasa

Vîntu a zis, la judecarea cererii de arest în cel mai nou dosar penal al lui, că miza păstrării lui la beci o reprezintă Budureasa. Mai exact, mina de calcar cu brucit din comuna Budureasa din Bihor. Obținută cu ajutorul colegului de arest, Liviu Luca. O fi, n-o fi, cine o vrea să-i ia boii de la bicicleta minieră lui SOV nu știm, nici el n-a spus.
Pînă ne lămurim, însă, să observăm că, pe modelul RTV vs Realitatea TV, bunul prieten al lui Vîntu, adică Ghiță, are și el Budureasa lui. Doar că e Budureasca. Și nu e o exploatare de subteran, ci una de suprafață. Are și reclamă pe rtv.net. Și are marele avantaj că te încălzește, mai ales de la cîteva pahare în sus, spre deosebire de Budureasa, care te ia la răcoare.

Read More

Ghiță și Vîntu și-o trag, după cum am scris în exclusivitate. SOV confirmă

Ursu. Adrian Ursu. Pe acest fost jurnalist îl apropie de Vîntu nu numai banii, ci și niscaiva afecțiuni cardiace. Și aceeași agendă politică și de interese. Că așa e la mogul. Tocmai din motivul ăsta, SOV și Ghiță și-au turnat lături în cap și și-au dat cu reflectoare și promptere la gioale de s-au zguduit studiourile. Pentru că, mai întîi, Vîntu și-a forțat tupeul și l-a aburcat pe Ursu în scaunul de director editorial. Ceea ce, pentru Ghiță, echivala cu o emasculare pe banii lui. Dar ploieșteanul a revenit în joc cu un slam dunk de manual și l-a trimis în tribune pe Ursu.
Azi, SOV a confirmat hîrjonelile cu Ghiță:
Petrisor ObaeSebastian Ghita a declarat ca a avut momente in care ati avut schimburi de pareri opuse. E adevarat?

Read More

Ghiță a lovit. În SOV. Nasol

Săptămîna trecută, v-am povestit în exclusivitate ce a însemnat manevra lui SOV de a-l întrona pe „fidelul (pe bază de cardiologie) Adrian Ursu, acest ursuleț de casă al lui Vîntu” drept responsabil cu conținutul editorial al RTV. După cam o săptămînă, Ghiță s-a ridicat de sub promptere și a lovit năprasnic: Ursu a fost lăsat și fără „Ora de foc” (la pachet cu Oana Stancu, această Dana Grecu în devenire, dar cu probleme de greutate), și fără funcția editorială, recăpătată de Cătălin Popa.
Urmează SOV la serviciu, din scaunul de rotile, la aceste jocuri paralimpice de primăvară cu bătaie pe vară-toamnă.

Read More

Ghiță, out de la Realitatea

SOV i-a luat vreo două milioane de euro (adică atît a băgat Ghiță pînă acum în RTV) managerului asesoftist, iar zilele trecute i-a comunicat, destul de brutal, că nu mai are nevoie de serviciile lui. Mai exact, l-a dat afară, de facto, pe singurul om pe care se putea baza Ghiță: Sorin Enache. La butoane au ajuns eternii loiali Sorin Freciu și mai recent fidelul (pe bază de cardiologie) Adrian Ursu, acest ursuleț de casă al lui Vîntu. Desigur, secondați (sau patronați, cum vă vine mai ușor să vă uitați la poză) de inegalabilul Dragoș Nedelcu.
Practic, în acest moment, Ghiță este doar un băiat care, deși se duce zilnic pe la RTV, mai atrage atenția doar prin aia că e înalt. Dar nici asta nu o să mai țină mult.
Și, acum, întrebarea de un miliard de yeni: cu ce bani s-a întors SOV la RTV? Păi, poate v-a scăpat: cu banii făcuți pe bursă, din acțiuni ale Fondului Proprietatea. Adică mult cheș. Niște milioane, acolo, produse în ultimele două săptămîni.
A doua sursă de venituri pentru SOV și noul lui descălecat la RTV este fostul vameș Blaga de la Bihor. Care, după ce a bătut palma pentru stațiile Realitatea din Ardeal, a mai făcut o înțelegere cu Vîntu: să fie sprijinit pentru preluarea șefiei PDL, la congresul din mai. Și are cam 90% șanse, în ciuda dezvăluirilor recente despre șpăgarii din vămi. Dezvăluiri care nu apar la RTV, normal.

Read More