DNA vrea să-l urmărească penal pe fostul ministru de Externe Titus Corlățean pentru mizeria de organizare a votului în străinătate la prezidențialele din 2014. Ne amintim cu toții cozile din marile capitale europene, zecile de mii de români umiliți de forțe de ordine din state europene. Cum s-a ajuns acolo? Prin cinism și abuz.
Etichetă: secții vot
Mă întrebam (aici) dacă PSD pregătește boicotarea alegerilor în străinătate prin retragerea membrilor proprii (sau ai partidelor aliate cu PSD) din secțiile de vot. E, însă, mai grav decît atît: unele secții din străinătate e posibil să nu se deschidă mîine! Pentru că, zice legea, o secție de vot nu poate funcționa fără minimum trei membri. Iar PSD și aliații au dat ordin ca membrii lor din secții să nu se prezinte mîine în multe secții din străinătate. Sînt informații, în acest moment, că în unele secții din Spania, de exemplu, mîine dimineață, vor fi prezenți doar doi membri. Dacă va fi așa, acele secții nu vor fi deschise.
Aseară tîrziu, un cetățean care a fost membru al secției de vot 150 de la Londra (cea din Belgrave Square, celebră pentru coada de sute de oameni), Octavian Andre Antony, mi-a scris următorul mesaj: „Buna seara, Ca sa vedeti cata ticalosenie exista din partea lui Ponta: pentru ca el a luat numai 6% din voturi in primul tur, duminica vom fi numai 3 in biroul electoral de la ICR ! 4 reprezentanti ai partidelor au anuntat ca nu se vor prezenta: – VADUVA EMIL MARIAN PSD – UNPR – PC – FURTUNA COSTIN GABRIEL UDMR (in realitate tot de la PSD) – SZOKE SZIDONIA TIMEA PP-DD – ACOMONAAI ANA MARIA PER Acesti membri pot fi inlocuiti numai de partidele care i-au propus. Nu pot fi inlocuiti cu membri MAE. Va rog sa contactati de BEC pentru a da URGENT o decizie prin care membrii partidelor care vor absentat sa poata fi inlocuiti de personalul Ambasadei. Altfel, cu numai 3 persoane in biroul de vot, mai mult de 1000 nu vom vota. Sunt sigur ca exista aceeasi situatie la toate sectiie din strainatate in care Ponta a avut un scor mic.”
Șocant sau nu, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a decis că șefii de secții de vot din România pot să aibă doar zece clase. Nu numai că nu au nevoie de studii superioare, dar pot să nu fi trecut nici măcar prin examenul de Bacalaureat. Cum explică AEP asta? Citiți aici.