Etichetă: semper fidelis patriae

Baconschi a urcat milităria proastă-n pod

Cunoscut ca un tip mobilat la mansardă, unde deține și o bibliotecă serioasă pe care încă nu s-a pus praful, Teodor Baconschi s-a schimbat de cînd a devenit ministru de Externe al României. Contrar expresiei neaoșe referitoare la atitudinea cazonă față cu viața, Baconschi nu a dat milităria jos din pod/mansardă, ci a urcat-o acolo. A luat-o de pe jos, unde stau bocancii și periuțele de dinți cu care se spălau budele de către pifani la ordinele unor superiori oligofreni, a cărat-o cu el o vreme (de și-a făcut de căcat sacourile alea elegante de diplomat) și, recent, i-a dat un brînci pînă a cocoțat-o taman în buza podului. Apoi a îndesat-o toată, gîfîind și bălind, cu gîndul la Nuți. Firește, pentru asta, a trebuit să scape de mobila de la mansardă și, mai ales, de cărțile de acolo. Tot procesul ăsta de demenajare și reamenajare ulterioară explică de ce, zilele astea, ditamai ministrul de Externe, rafinatul Baconschi, s-a apucat să răcnească la Europa, ca un caporal isteric și suficient, că o pune să facă trenulețul pe continent cu valiza Croației.
P.S. Eu v-am zis de anul trecut de prin octombrie că ministrul nostru de trebi externe a devenit cam belicos și are o relație cam prea afișat strînsă cu mămuca țărișoară.

Read More

Baconschi vrea să se știe: e fidel. Patriei

Am accesat azi site-ul Ministerului Afacerilor Externe (www.mae.ro), după vreo două-trei săptămîni de la precedenta accesare. Am descoperit un layout cu totul nou. Mai mișto, ce e drept, mai colorat, mai viu. În contradicție cu coloristica optimistă a noului site, logo-ul (ca să zic așa) lui MAE sare în ochi, prin sobrietate. Iată-l (în colțul din stînga, sus):

Se vede, deci, destul de rigid, în alb și albastru, printre tonicele galben, roșu și albastru de pe steag. Sub acvila heraldică, și o deviză: Semper fidelis patriae.
Ziceam, însă, că acum cam două săptămîni, cînd am intrat ultima oară pe mae.ro, layout-ul era tot cel vechi. Și nu țin minte să fi fost, pe frontispiciu, vreo acvilă alb-albastră, nicidecum vreo deviză în latină. De curiozitate, am accesat vechea versiune a site-ului, adică http://old.mae.ro, așa cum mă direcționează actualul site al MAE. Surpraiz, pe vechea versiune de site, aceeași acvilă:

Totuși, sînt absolut sigur, pe vechea versiune de site nu era nici o acvilă alb-albastră și nici o deviză în latină. Iată și proba, așa cum a reținut www.archive.org (un site foarte util, care arhivează mii de site-uri din întreaga lume, așa cum erau ele în trecut, în diferite momente). În februarie 2008, de exemplu, cînd ministru de Externe era Adrian Cioroianu, nici urmă de acvila din prezent:

Se vede, da? E doar o acvilă galbenă, ceva mai colorată, dar nici urmă de deviză latinească (aici găsiți ultima versiune a mae.ro indexată de www.archive.org și aici toate versiunile).
Putem deduce, deci, după această căutare titanică, cu un efort intelectual profund, că ministrul Baconschi își dorește sobrietate și patrotism latinizat. Așa cum au, de exemplu, și băieții veseli de la SPP:

Deci, să remarcăm orientarea viitorului candidat la președinția patriei: fidelitate militară față de mămuca țărișoară, cu accente de lucrări, bunuri și servicii.

Read More