Etichetă: trafic de influență

Cazanciuc va fi urmărit penal de DNA. Care este rolul lui Victor Ponta în dosar

DNA l-a trimis în judecată pe Adrian Duicu, baron PSD de Mehedinți, pentru trafic de influență. Cazul e ultracunoscut: fostul șef al Poliției Mehedinți, Ștefan Ponea, l-a scăpat (prin intermediul sorei sale, judecător) pe Duicu de un dosar al ANI, iar Duicu, la schimb, i-a aranjat lui Ponea: 1. să primească un post în IGPR; 2. să primească nevasta lui Ponea, Elisabeta (procuror), un post în structura centrală a DNA; 3. să primească niște terenuri de la stat pentru tatăl său.
Postul în IGPR trebuia primit de Ștefan Ponea de la șeful Poliției Române, chestorul Petre Tobă. Din cîte ne spun procurorii DNA, Tobă nu a apucat să facă nici un demers pentru Ștefan Ponea, deci a scăpat de urmărire penală.

Read More

Arbitri plătiți de Vlasov: un viceguvernator BNR și parlamentari grei

Mihail Vlasov, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a fost reţinut de DNA. Acuzaţia: trafic de influenţă. Conform unui comunicat al DNA, „Vlasov Mihail s-a întâlnit cu denunţătorul în incinta unui restaurant din Bucureşti, prilej cu care inculpatul i-a reiterat acestuia pretinderea sumei de 1.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, promiţând că îi va determina pe aceştia, ca în exercitarea atribuţiilor de serviciu să pronunţe o soluţie favorabilă denunţătorului”.

Read More

Vlasov nu mai doarme unde doarme Mona Pivniceru. Cel puțin deocamdată

Că pe Mișu Vlasov l-au luat procurorii să explice un trafic de influență de un milion de euro deja știți. Logic, din cauza asta, Vlasov nu a mai dormit azi-noapte în casa pe care obișnuia să o împartă cu Mona Pivniceru, judecător la Curtea Constituțională și fost magistrat al Înaltei Curți de Casație și Justiție, bașca fost ministru de Justiție.

Read More