Arbitri plătiți de Vlasov: un viceguvernator BNR și parlamentari grei

Mihail Vlasov, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a fost reţinut de DNA. Acuzaţia: trafic de influenţă. Conform unui comunicat al DNA, „Vlasov Mihail s-a întâlnit cu denunţătorul în incinta unui restaurant din Bucureşti, prilej cu care inculpatul i-a reiterat acestuia pretinderea sumei de 1.000.000 euro, în schimbul influenţei pe care a lăsat să se creadă că o are asupra arbitrilor din cadrul Curţii de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, promiţând că îi va determina pe aceştia, ca în exercitarea atribuţiilor de serviciu să pronunţe o soluţie favorabilă denunţătorului”.

Preşedintele Curţii de Arbitraj Internaţional (CAI), dar şi arbitru, este Bogdan Olteanu, viceguvernator al Băncii Naţionale a României. Arbitri ai CAI mai sînt: senatorul PSD Ioan Chelaru, senatorul PNL Tudor Chiuariu, deputatul PSD Florin Iordache. Tot arbitru al CAI este şi Constantin Adrian Balaban-Grăjdan, fost şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii (ISC), cel care a cerut în instanţa de judecată, în 2002, să se constate că ISC renunţă la despăgubirile de 700.000 de euro pretinse de la Adrian Năstase, acuzat (şi ulterior condamnat) în dosarul „Trofeul calităţii”. Continuarea, aici.
Mai jos, banii pe care-i arbitrii de la Vlasov.
caci
olteanu
chelaru
chiuariu
iordache

You May also Like...

OFICIAL Plagiatul l-a făcut pe Ponta avocat
9 ianuarie 2015
S-au trezit prefecții lui Ponta: davai ceas, davai pistol, davai mașînî! Cum funcționează rechiziția pentru război
6 mai 2014
ANALIZĂ Comunități de zeci de mii de români din Italia lăsate de Ponta fără secție de vot
13 mai 2015
2 Comments
  • Reply
    petre
    19 martie 2014 at 14:55

    Felicitari!!! (Și “Butonul de panică”, emisiunea realizată de Cătălin Prisacariu pe B1 TV, între orele 17.00 – 18.00, a întrecut ieri Antena 3, pe același target al populației cu vârste între 18 și 49 de ani. B1 TV a înregistrat o cotă medie de piață de 2.7%, iar Antena 3 un share mediu de 1.6%
    Citiţi mai mult: Mircea Badea pierde teren. „Lumea lui Banciu” peste Antena 3 – EVZ Monden > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/mircea-badea-pierde-teren-lumea-lui-banciu-peste-antena-3-1087798.html#ixzz2wPexNMBL
    EVZ.ro

    • Reply
      prisacariu
      19 martie 2014 at 15:14

      multumesc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *