Etichetă: vînătoare

Lui Țiriac nu i-a ieșit porcul la Cotroceni, se consolează la Balc

Înainte de Crăciun, Țiriac va mai omorî niște sute de mistreți la Balc (sursa). Deși se întîmplă în fiecare an, masacrul ăsta deghizat în vînătoare are rol terapeutic de data asta: dacă porcul tău de coteț de partid (sursa) nu e bun de prăsilă electorală, trebuie să-l sacrifici simbolic prin împușcarea unor bieți porci mistreți.

Read More

Pac! Și rața cade. În rezervația naturală Hagieni

Ziceam acum două zile că m-a deturnat o pupăză de la niște rațe. Să revenim la rațe. Să începem cu niște poze.



În prima poză, (nu) se (prea) poate vedea un lac dobrogean, la cîțiva kilometri de Mangalia, înspre Albești. Punctele alea mici și negre de deasupra apei sînt rațe (trebuie să mă credeți pe cuvînt, că o imagine mai bună n-am putut scoate cu telefonul). Balta asta cu rațe se găsește în pădurea Hagieni (comună la cîțiva kilometri de 2 Mai). De specială ce e pădurea asta, a fost declarată rezervație naturală prin anii ’60 (ceva detalii găsiți aici).
În următoarele două poze, se vede aceeași baltă, dar maculată de o barcă. Ce nu vedeți voi în poză e că în barca aia cu motor se aflau patru neanderthalieni dotați cu puști. Din poze nu auziți nici pocnetele de împușcături, amplificate de versanții lacului. Dar, în doar cîteva minute, versanții au răsunat de vreo 15 ori. După una din împușcături, o rață a căzut. A dispărut sub apă. După cîteva secunde, a reapărut, zbătîndu-se. Neanderthalienii plutitori motorizați au trecut pe lîngă, fără ca măcar să o privească. Au lăsat-o acolo. Deci nu pentru hrană vînau. Unul din ei a mai tras două focuri înspre o altă pasare care a trecut la 20 de metri de barcă și la un metru deasupra apei. Nu a nimerit-o. Apoi s-au îndepărtat. Ză end.
P.S. Se întîmpla vineri, 5 august 2011, pe la prînz.

Read More