Dinule, cumpără-ți un ponton în Deltă

„Dragă Doru, dacă poți să-mi transpui ideile geniale într-un articol?”. Cam așa cred că i-o fi spus Patriciu lui Bușcu, acum niște luni, înainte ca cel din urmă să asasineze toată redacția de la AC cu o idee de miliarde: să se calculeze cît ar putea scoate statul român din vînzarea tuturor bunurilor (de la imobile la mobile, trecînd prin ace, brice și carice) deținute, pentru a ieși din criză. Trecînd peste enormitatea că așa un calcul ar putea fi făcut de o mînă de ziariși într-o săptămînă (și, mai ales, că în profundă criză economică s-ar găsi cumpărători pentru ce ar putea un stat să scoată la vînzare), nu vi se pare frapantă asemănarea dintre filosofia bugetară a lui Dinu și cea editorială a lui Doru? Zic și eu, sastisit de supraexpunerea mediatică recentă a lui Patriciu (intervenție la RTV, apoi la Pro TV și chiar interviu în AC).
Oricum ar fi, însă, Dinule, eu îți dau un singur sfat: ia-ți un ponton în Deltă, că vechile obiceiuri mor greu și timbildingurile cu dat la pește nu se uită cu o călătorie aeropurtată cu jet-ul tău privat. Asta așa, dezinteresat îți zic, dacă tot preiei de la SOV active falimentare.

You May also Like...

Statul către Asesoft: Ghiță, te-aștept deseară la băncuță!
4 februarie 2011
Foști coledzi, scuze!
16 aprilie 2010
Alegătorule USL, unde ești? Cum îți plac stupidul Ponta și mincinosul Crin?
16 decembrie 2013
10 Comments
  • Reply
    John DOE
    9 mai 2010 at 19:58

    Şi io m-am întrebat şi încă mă mai întreb ce l-o fi apucat pe acest Houdini al economiei româneşti să „prestidigiteze” aşa de public în ultima vreme. Pregăteşte iară vreun tun?
    Ce grad de credibilitate mai pot să aibă cei care publică părerile unui afacerist dubios şi pe care le prezintă ca pe o epifanie a unui guru economic?
    În fine. Bănuiesc că e o altă metodă de dezinformare – ca să mă exprim eufemistic şi să nu-i zic prostire – a persoanelor cărora li se pare că vorbele unui personaj de succes (în ochii lor) au greutate şi substanţă.
    În fine. Doar nu erau să depună băieţii armele numai pentru că nu le-a ieşit pasienţa la tura asta. Trebuie să pregătească din timp terenul pentru următoarea tură de alegături. Şi o rotiţă din angrenaj o fi şi scoaterea pe piaţă a unor măsuri PF (adică populisto-fantastice), prin gura unui oracol mogulistic.
    Să-ţi fie ruşine?! Nieee… bravo, Dinu Patriciu! Dacă-ţi găseşti proştii… de ce nu?! Restul dujmanilor să moare dă ciudă, că ai bani şi ai valoare! Fără-n umăr!

  • Reply
    loser
    10 mai 2010 at 1:39

    N-a avut o simpla interventie, a fost invitat in emisiunea Corinei Dragotescu. A vorbit halucinant despre transformarea disponibilizatilor de la stat in antreprenori (chiar asa) si la un moment dat ne-a atras atentia ca la stat exista coruptie. 🙂
    O prezenta ciudata. L-am urmarit incercand sa vad ceva din resursele interioare care sa justifice banii pe care-i are. Sa mor daca parea altceva decat un escroc.
    http://www.realitatea.net/emisiuni/zonadeimpact.html

    • Reply
      loser
      10 mai 2010 at 2:45

      Scuze, am folosit gresit „antreprenori” – corect era „afacersti”. Sorry…

  • Reply
    baby jane
    10 mai 2010 at 8:05

    eu am citit in cafeaua de dimineata, cumparata din banii mei de femeee independenta ca urmeaza un nou pixel albastru – varianta 3D.
    PS: pe mani cenal, la care recunosc, ma mai uit (mi se pare fascinant cum poti face televiziune cu fix 5-6 oameni 🙂 ) a fost si nea dinu intr-o zi (asta intr-un ciclu de interviuri cu mari afaceristi romani) antecedat de camelia shucu si precedat de dl RTC….. Ei, si acolo isi dadea cu parerea domnia sa despre masuri care ar putea scoate romania din criza. Trist pentru domnia sa este ca pe langa faptul ca n-am auzit nici macar o idee originala omul a promovat niste idei pe care le-am auzit prima data la Irina Schrotter la Nasu’. jenanta situatie.
    PPS: Vad ca toti marii biznismani „barely legal” tot militeaza pentru albirea banilor, metoda italiana. adica repatriere bani negri+comision infim=bani albi + bye bye ANI/DNA. Credeti ca vor binele tarii sau au si ei vreun interes…. neah…..
    Sa-ti fie rusine, Dinu Patriciu!

  • Reply
    bill gates
    10 mai 2010 at 9:40

    Asta cu ”sa deveniti proprii vostri stapani” e o vrajala in care au crezut multi romani in ’90 si au luat-o in muie ca ”general manager”. Si afara procentul intreprinzatorilor este destul de mic iar al celor de succes si mai mic.Majoritatea este formata din angajati la cei care au furat sau s-au descurcat mai bine.Pentru a face bani, cred ca s-au convins si romanii, iti trebuie nas, tupeu, sansa si nesimtire nu enspe facultati sau harnicie

  • Reply
    MV
    10 mai 2010 at 11:25

    bill gates: da, dar diferenta e ca afara angajatii produc profit. Aici produc doar pierderi indiferent de starea economiei. Profiturile patronului vin din alte activitati. Asta daca iti iese Geoana presedinte. Daca nu iti iese, traiesti din rafinariile si FNI-urile pe care le-ai furat in trecut. Sa nu ne grabim sa comparam Romania cu tarile civilizate din vest. Bill Gates o fi si el tot un derbedeu, dar e unul rentabil, nu a luat Microsoft moka de la stat si nici nu a pacalit pensionarii pe fundatia aia pe care o are cu Buffett

  • Reply
    KAKA MIZE
    10 mai 2010 at 18:38

    Bah, terminati cu rafinariile de maniere si cu discutiile elevate pe marginea panseurilor lu’ nea Dinu, un neobositulu’ Kostakelu in materie de furat! Asta trebe injurat de mama si futut in gura scurt si apasat! Intre el si Becali nu e decit diferenta ca_ Costache e stiutoriu de carte. Au acelasi caracter, sint niste jepcari tupeisti si n-au infundat inca puscaria pentru ca traiesc in cacatu’ asta de tara. Becali aduna totusi niste puncte in plus fiindca e sincer in prostia lui si asta induioseaza si te face sa zimbesti, dar Patriciu e chiar intruparea canaliei perfecte, asa ca mai da-i in cacat de bagabonti! MVIE PATRICIUS ET OMNES RAPTORES! Hai ca le-am zis-o, de miine au sa dea inapoi toata furaciunea si au sa pleace in pustia Eghipetului pentru pocainta si ispasire!

    • Reply
      baby jane
      11 mai 2010 at 9:49

      frumos. mi-a placut. deci se poate.

  • Reply
    Eleutherios
    10 mai 2010 at 21:53

    nu merg fluxurile RSS. ne rezolvi?

    • Reply
      prisacariu
      10 mai 2010 at 22:47

      dacă aș ști ce dracu’ înseamnă asta:D. da’ hai că încerc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *