Năstase face pe prostul și Cațavencu pe fata mare

Nu mă pot opri să-l admir pe Adiță Năstase: chiar și la aproape șase ani după ce a pierdut puterea, după ce a trecut prin anchete penale, lupte pe proceduri în Parlament, percheziții, campanii de dezvăluiri de presă, omul e la fel de ingenios și rafinat în a face bani ca pe vremea cînd era primul arogant al țării. Cel mai recent exemplu e acela făcut public de Kamikaze: omul care a primit, pe vremea cînd Bombo era premier, niște zeci de kilometri din brațul Chilia a returnat familiei Năstase (juniorului Mihnea, printr-o bursă) peste o sută de mii de euro. Ăsta era subiectul cu adevărat important, nu svastica pe care Mihnea și-a desenat-o pe braț, la un chef de Halloween.
La ce a reacționat, însă, deputatul Adrian Năstase? Nu la dezvăluirile despre o coincidență vecină cu corupția, ci la un teribilism (altfel, regretabil) al juniorului. Cum ar veni: furăm, dar sîntem politically correct și nu ne certăm cu puternicii lumii. Sîntem, deci, rafinați și subțiri, cînd vine vorba de geopolitică, istorie mondială, chestiuni macro, mă-nțelegi, dar băgăm mîna pînă la cot în chestiuni de căcat, micro, cum ar fi România, de exemplu. Unde ne îmbogățim, unde ne facem afacerile penale, chiar dacă e clar pentru toată lumea că simandicoșenia noastră e copiată după cea a aristocraților francezi de ev mediu: avem peruci pomădate, parfumate și pompoase, dar sub ele colcăie păduchii.
Altfel, triștii ăia de la AC nu au rezistat și au preluat și ei subiectul, ca să le citească și lor cineva site-ul. Și l-au delegat, pentru asta, pe Teodorescu. Un tip onest, în genere. Și care cunoaște regulile citării, ca fin intelectual ce se află. De data asta, însă, a fost la fel de finuț ca Năstase.
P.S. Adi, cum crezi tu că au primit băieții ăștia veștile că Mihnea își desenează svastici pe braț?

You May also Like...

În atenția falimentarilor
11 mai 2010
Ponta, înapoi la școală. Școala vieții
7 mai 2012
Felix se implică, prin intermediul Comisiei de Apărare din Camera Deputaților, în dosarul penal al membrului CSM Toni Neacșu
9 martie 2013
8 Comments
  • Reply
    arletty
    3 iunie 2010 at 11:57

    Măi, Prise, dar ce e cu virgula aia, rebelde, înainte de predicatul ‘a returnat’?! Hum?
    Cel mai recent exemplu e acela făcut public de Kamikaze: omul care a primit, pe vremea cînd Bombo era premier, niște zeci de kilometri din brațul Chilia, a returnat familiei Năstase (juniorului Mihnea, printr-o bursă) peste o sută de mii de euro.

    • Reply
      prisacariu
      3 iunie 2010 at 12:03

      nene, sînt o cîrcă de chestii intercalate între subiect și predicat. pfuaaaaa
      p.s. apreciez observațiile tale, în curînd te trec pe statul de plată la corectori. dacă îmi mai faci și rost de ceva extra-timp, să nu scriu tot timpul pe fugă, îți dublez salariul:D

  • Reply
    arletty
    3 iunie 2010 at 12:10

    Mă mulţumesc şi cu un salariu normal, fiindcă, spre nenorocil meu, nu-ţi pot face rost de niscai extra-timp 🙂 .

  • Reply
    arletty
    3 iunie 2010 at 12:10

    erata
    nenorocul

  • Reply
    John DOE
    3 iunie 2010 at 13:14

    Io nu-l cunosc pe tipul ăsta de care ziceai, dar am intrat acum pe blogul lui să văd despre ce vorbeşti. A’ma io nu ştiu care reguli ar fi în citare, dar trebuia să zică ceva despre de unde s-o aflat de fiul lui Năstase? Că el se lega de fapt de altceva. Mulţi fac multe furtuni în pahare pe marginea unor subiecte care or pornit de undeva; dar când se ajunge deja la a enşpea mână… parcă nu se mai chinuie nimeni să zică cine o descoperit primul subiectul mare din care ei tratează doar o părticică.
    Pe de altă parte na, io nu-l ştiu pe acest teodorescu, şi poate tu ai dreptate, dacă-l ştii mai bine. Însă poate nu e cazul să te mai ocupi de toţi care căpuşează şi ei firimiturile rămase de la voi, că o să te consumi pentru ce nu se merită.
    Io unul i-aş da încolo pe ăştia care ca să prindă şi ei un rating cu virgulă după zero, vorbesc despre freza celui pe care l-aţi descoperit voi că e un criminal în serie, şi m-aş concentra doar la cei care chiar vă citează sub titulatura de „o revistă”, când sunt puşi să-şi dezvăluie sursele. Părerea mea.

  • Reply
    Cockwork Orange
    3 iunie 2010 at 13:18

    Conform legilor drepte şi miloase din România ăia sunt acu’ bani cinstiţi. Ha!!! care-i fraierul să creadă aşa ceva! Nici mama tatei nu-i dă moca dapoi un afacerist unui politician.
    Off topic. Băi ăştia gramaticii cu filologia, ce căutaţi pe net mă? S-au terminat cărţile din biblioteci? La citit cu voi.

    • Reply
      baby jane
      3 iunie 2010 at 15:34

      ca sa te citez: esti rau, rau, rau!

      • Reply
        Cockwork Orange
        3 iunie 2010 at 20:09

        Ca-n cantecel: Bad to the bone.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *