Etichetă: svastică

Cu mic, cu mare, în PSD s-a luat svastica la purtare

Tîmpițelul de Șova va fi trimis la Washington de către Ponta, exact ca Goe la București, ca să nu mai rămînă și anul ăsta repetent la Holocaust. Ceea ce-mi amintește că și Năstase și-a trimis fiul cel mic la „Elie Wiesel”, să se informeze despre același Holocaust, după ce Mihnea (a scris revista Kamikaze, care nu are bani, că e săracă, să-și întrețină site-ul, așa că vă dau link din Libertatea) și-a desenat o svastică pe braț și s-a dus în club.
Mă întreb, doar: faptul că Șova, adult vaccinat și parlamentar, face aceleași tîmpenii ca un adolescent înseamnă că Ponta, care și l-a luat purtător de cuvînt, e la fel de adolescent? Ca să nu zic imatur, că s-a mai dat. Sau înseamnă că Mihnea Năstase era matur, cînd și-a desenat svastica pe braț la cei 16 anișori ai lui?

Read More

Năstase face pe prostul și Cațavencu pe fata mare

Nu mă pot opri să-l admir pe Adiță Năstase: chiar și la aproape șase ani după ce a pierdut puterea, după ce a trecut prin anchete penale, lupte pe proceduri în Parlament, percheziții, campanii de dezvăluiri de presă, omul e la fel de ingenios și rafinat în a face bani ca pe vremea cînd era primul arogant al țării. Cel mai recent exemplu e acela făcut public de Kamikaze: omul care a primit, pe vremea cînd Bombo era premier, niște zeci de kilometri din brațul Chilia a returnat familiei Năstase (juniorului Mihnea, printr-o bursă) peste o sută de mii de euro. Ăsta era subiectul cu adevărat important, nu svastica pe care Mihnea și-a desenat-o pe braț, la un chef de Halloween.
La ce a reacționat, însă, deputatul Adrian Năstase? Nu la dezvăluirile despre o coincidență vecină cu corupția, ci la un teribilism (altfel, regretabil) al juniorului. Cum ar veni: furăm, dar sîntem politically correct și nu ne certăm cu puternicii lumii. Sîntem, deci, rafinați și subțiri, cînd vine vorba de geopolitică, istorie mondială, chestiuni macro, mă-nțelegi, dar băgăm mîna pînă la cot în chestiuni de căcat, micro, cum ar fi România, de exemplu. Unde ne îmbogățim, unde ne facem afacerile penale, chiar dacă e clar pentru toată lumea că simandicoșenia noastră e copiată după cea a aristocraților francezi de ev mediu: avem peruci pomădate, parfumate și pompoase, dar sub ele colcăie păduchii.
Altfel, triștii ăia de la AC nu au rezistat și au preluat și ei subiectul, ca să le citească și lor cineva site-ul. Și l-au delegat, pentru asta, pe Teodorescu. Un tip onest, în genere. Și care cunoaște regulile citării, ca fin intelectual ce se află. De data asta, însă, a fost la fel de finuț ca Năstase.
P.S. Adi, cum crezi tu că au primit băieții ăștia veștile că Mihnea își desenează svastici pe braț?

Read More

Un chel dă la un ziar dă București care nu citează

Un ziar central cunoscut pentru deontologia chelului care l-a înființat preia, azi, svastica lui Mihnea Năstase și o pune în capul ediției electronice. Fără să spună de unde a luat informația asta (fără să citeze, deci), rezumîndu-se, în mod penibil, să menționeze „o revistă”. În semn de solidaritate cu și apreciere pentru colegii nesimțiți de la ziarul ăsta care face gesturi jenante, îl voi numi și eu pe liderul lor spiritual „un chel”. Fără particularități, fără spume, fără „dă”-uri și „pă”-uri. Doar „un chel”, unul dintre atîția. Dă la un ziar, dă pă un site.

Read More